Antreprenorii Gheorghe Horaţiu Vădan şi Crina Nicoleta Vădan au vândut compania Indis Partener, cu sediul în Cluj, către fondul de investiţii Advent International, care deţine în România divizia de medicamente generice a producătorului Zentiva. Tranzacţia s-a realizat prin intermediul firmei Brammer România, subsidiară a Advent International.
Indis Partener este o companie din Cluj-Napoca ce are subsidiare şi în Timişoara, Arad şi Bucureşti şi care furnizează servicii, echipamente şi consumabile pentru industrie, precum pompe, unelte şi produse destinate întreţinerii, schimbătoare de căldură şi altele. Indis nu are fabrici proprii, având activitate doar ca revânzător. Compania a fost fondată în 2003.
Indis Partener a avut în 2018 o cifră de afaceri de 30,8 milioane de lei, în uşoară scădere faţă de anul anterior, profit de 2,3 milioane de lei şi un număr mediu de 30 de angajaţi, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe.
Odată cu această preluare, Horaţiu Vădan a fost numit managing director în cadrul Rubix România, potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul grupului cu afaceri totale de 2,3 miliarde de euro în 2018. Rubix este prezent în 22 de ţări.