Acţionarii clinicilor veterinare The Vets, adică fondatorii Radu Aronescu, Marian Şeitan şi Adinel Tudor, dar şi fraţii Ştefan care au compania de rent-a-car Autonom (care au intrat în businessul The Vets în 2022), fac exit din businessul de servicii medicale pentru animale. PartnerVet, controlat de familia Dragic, care a fondat Superbet, şi antreprenorul român Ferenc Korponay, fondatorul Maravet, activ în domeniul produselor pentru animale, a preluat pachetul întreg de acţiuni al The Vets.
„Am simţit că este un moment prielnic pentru această tranzacţie şi acest exit. Eu rămân în companie şi ajut la dezvoltarea reţelei. Acţionarii îşi doresc cifre consolidate, îşi doresc achiziţii noi şi un spital în nordul Bucureştiului făcut de la zero, cu 1.000 mp şi 40 de locuri de parcare, cu aparatură de ultimă generaţie. Ne dorim integrarea serviciilor astfel încât pacienţii noştri să aibă parte de cea mai bună atenţie şi cea mai bună aparatură şi tratamente”, a spus pentru ZF medicul Radu Aronescu, unul dintre fondatorii The Vet.
El a precizat că va rămâne în continuare în companie cel puţin doi ani.The Vets a ajuns la 15 mil. Lei afaceri în 2024 şi are patru clinici şi un spital în Bucureşti.
La rândul său, Adinel Tudor, antreprenor cu aproape trei decenii de experienţă în business, rămâne în mediul de afaceri în domeniul imobiliar, conducând de la finalul lui 2023 EVO Properties, activă în piaţa birourilor din Bucureşti.
„EVO Properties reprezintă un proiect de maturitate antreprenorială, locul în care aplic tot ce am învăţat până acum, cu o misiune clară: să construim spaţii în care oameni îşi doresc cu adevarat să lucreze, iar companiile pot creşte sănătos. Construim mai mult decât clădirii, creăm un mediu care sustine dezvoltarea pe termen lung”, a precizat Adinel Tudor potrivit unui comunicat de presă.
PartnerVet are o strategie puternică de achiziţii, bifând mai multe tranzacţii în 2024, dar şi anul acesta, în 2025. La finalul lui 2024, compania a anunţat integrarea SpeedVet, din Bucureşti, în reţeaua sa de clinici veterinare partenere. În ianuarie 2025 a cumpărat clinica veterinară Duovet din Timişoara, iar în aprilie 2025 a achiziţionat clinica veterinară Trivet din Cluj.
România se numără printre liderii europeni când vine vorba de numărul de câini şi pisici, cu 4,2 şi, respectiv, 4,4 milioane de suflete. Păsări sunt mai puţin de 300.000, iar numărul de peşti şi alte vieţuitoare de acvariu sare de 150.000, arată datele FEDIAF (Asociaţia Producătorilor Europeni de Hrană pentru Animale). Datele privind câinii şi pisicile includ, cel mai probabil, şi animalele de curte. Chiar şi în cazul lor, hrana este, în tot mai multe cazuri, specializată, nu mai e reprezentată de resturi sau mâncare pentru oameni.
Piaţa serviciilor medicale veterinare din România este foarte fragmentată, existând mulţi jucători care operează o singură clinică. În total sunt câteva mii de clinici, dar nu există nicio reţea la nivel naţional.