Companii

Trei sferturi dintre grupurile de întreprinderi din România sunt deţinute de străini. Germanii, francezii şi olandezii, cei mai mari angajatori

Trei sferturi dintre grupurile de întreprinderi din...

Autor: Ovidiu Tempea

30.04.2013, 11:08 1827

În România, în anul 2011, au fost identificate 21.277 grupuri de întreprinderi, din care 5.555 de grupuri rezidente şi 15.722 de grupuri de întreprinderi multinaţionale ( 101 controlate din interior, respectiv 15.621 controlate din străinătate), se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică.

Un grup reprezintă mulţimea de întreprinderi legate la un cap de grup printr-o cotă de control real nenul, iar o întreprindere este controlată dacă o altă întreprindere deţine un procent depăşind strict 50% în luarea deciziilor din adunarea generală a acţionarilor, sau care, prin contract are drept de control.

În anul 2011, 26% din grupurile de întreprinderi identificate în România erau rezidente, iar 90% dintre acestea aveau 2 sau 3 întreprinderi.

Cea mai mare parte a grupurilor de întreprinderi din România îşi desfăşoară activitatea în comerţ, industria prelucrătoare sau construcţii.

În anul 2011, cel mai mare procent de grupuri de întreprinderi au fost identificate în secţiunea comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor (21%), secţiunea industria prelucrătoare (16%), secţiunea construcţii (14%).

Grupurile de întreprinderi rezidente activează în secţiunea comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor (22%), industria prelucratoare (13%), construcţii (11%) şi activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (11%).

În funcţie de ponderea numărului de salariaţi, majoritatea subgrupurilor de întreprinderi din România sunt controlate din Germania, Franţa sau Olanda.

Rezultatele anului 2011 indică faptul că pe primul loc, în funcţie de ponderea numărului de salariaţi, se află subgrupurile de întreprinderi controlate de persoane juridice sau persoane fizice situate în Germania (17%), pe locul doi sunt cele controlate din Franţa (11%), în timp ce 8% din subgrupurile de întreprinderi sunt controlate din Olanda.

În funcţie de ponderea numărului de salariaţi în total grupuri de întreprinderi multinaţionale controlate din străinătate, subgrupurile de întreprinderi controlate din Germania predomină în industria prelucratoare (7%), în secţiunea comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor (5%) şi în secţiunea informaţii şi comunicaţii (1%).

Subgrupurile de întreprinderi controlate din Franţa domină în industria prelucrătoare (4%), în secţiunea comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor (2%) şi în secţiunea intermedieri financiare şi asigurări (1%).

În privinţa subgrupurilor de întreprinderi controlate din Olanda 2% se regăsesc în industria prelucrătoare, 2% în secţiunea informaţii şi comunicaţii şi 1% în secţiunea comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor

Subgrupurile includ unităţile (întreprinderile) unui grup de întreprinderi multinaţionale rezidente în aceeaşi ţară.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO