Localităţile aflate în zona Cazanele Dunării, mai exact Orşova, Dubova, Eşelniţa şi Şviniţa, au avut o creştere de cinci ori a numărului de turişti în ultimii zece ani, potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor INS.
Într-un ritm similar a crescut şi capacitatea de cazare din zonă, iar de la an la an noi cazări au fost deschise. Anul trecut, cele patru localităţi au primit circa 43.000 de turişti.
Pentru mulţi care locuiesc în zonă, turismul este singura şansă de supravieţuire. „Din an în an sunt mai mulţi turişti, a crescut turismul în zonă. În Orşova, numai din turism trăim, nu avem unde să ne angajăm. Cu banii pe care îi câştigăm vara, trăim tot anul”, spune Daniel Popovici, care organizează plimbări cu barca pe Dunăre.
Spre exemplu, localitatea cu cei mai mulţi turişti din zonă este Eşelniţa, care a avut peste 21.000 de turişti cazaţi în 2023.
Spre comparaţie, în 2013 doar 4.700 de turişti au fost înregistraţi în cazările din localitate.
O creştere importantă a avut-o şi comuna Dubova, care şi-a crescut numărul de turişti de 15 ori, până la 13.000 în 2023.