Companii

Udrişte, schimbat de la conducerea metroului bucureştean

Udrişte, schimbat de la conducerea metroului bucureştean

Foto: Ovidiu Andrei

Autor: Andreea Mioara Neferu

26.07.2012, 20:48 2025

Gheorghe Udrişte, care a condus începând din 2008 Metrorex, compania care are în subordine metroul bucureştean, a fost înlocuit din funcţie, în locul său fiind numit Gabriel Constantin Sburlan.

Sburlan este directorul de exploatare al metroului bucureştean şi va avea atribuţii de director general, potrivit informaţiilor care apar pe site-ul Metrorex.

Udrişte va rămâne în continuare în cadrul Metrorex, dar va ocupa funcţia de director de investiţii şi achiziţii publice. El a condus Metrorex pentru prima oară între 1997 şi 2001, din 2008 preluând din nou funcţia de director. Udrişte este considerat unul dintre cei mai performanţi manageri de companii din subordinea Ministerului Transporturilor, el rezistând la conducerea Metrorex în guvernele Boc şi Ungureanu, precum şi în primele trei luni ale guvernului Ponta.

Metrorex face parte din cele 10 companii pentru care Ministerul Transporturilor caută în prezent să recruteze manageri şi membri în consiliile de administraţie din medul privat.

AFACERI DE LA ZERO