În ultimul deceniu, România a închis jumătate din capacitatea termo şi a pus în loc eoliene, dar fără capacităţi de backup. Preţul se plăteşte acum, în cea mai dificilă iarnă a sistemului. Ieri, circa un sfert din consumul de energie al României era asigurat prin importuri, în contextul în care contribuţia eolienelor era de numai 1,5% din producţia totală

♦ România a ajuns să depindă de cum bate vântul pentru a-şi acoperi cererea de energie. „Avem foarte puţine opţiuni. Noroc că putem importa.“

„Parcul de generare ne oferă acum foarte puţine opţiuni“, spune Sorin Elisei, director în cadrul Deloitte România, liderul practicilor de sustenabilitate şi energie.

Datele de la Transelec­trica, transporta­torul naţional de energie, sunt nemiloase. Ieri, doar 1,5% din producţia de energie a României venea din eoliene, legătura dintre producţia pe vânt şi importuri fiind vizibilă, tot din datele companiei. Astfel, în zilele cu o producţie eoliană bună, România nu are probeme în a-şi acoperi necesarul de consum, dar când nu bate vântul, importul devine, în unele cazuri, principala sursă de alimentare a pieţei cu electricitate. Mai departe, datele cen­tralizate de ZF arată factorii care au făcut posibilă această situaţie într-o ţară cu un mix energetic de invidiat, dar în care sectorul a fost complet lipsit de investiţii în unităţi noi de producţie convenţionale în ultimii 30 de ani. Dacă în anul 2010 unităţile termo aveau circa 9.600 MW, iar cele regenerabile numai 16 MW, acum cen­tralele termo mai cumulează o capacitate de circa 5.600 MW, în timp ce eolienele şi solare au ajuns la 4.400 MW. Practic, ce a pierdut România pe zona de producţie de energie stabilă ca şi capacitate, a câştigat pe zona de energie verde volatilă.