• Leu / EUR4.9457
  • Leu / GBP5.7676
  • Leu / USD4.6170
Companii

Un an in care sanatatea s-a aliniat in front

Un an in care sanatatea s-a aliniat in front
12.12.2002, 00:00 10

Anul 2002 nu a unul fost dintre cei in care autoritatile medicale au anuntat ca reforma incepe la data fixa - 1 ale lunii - ci chiar s-au decis sa "taie coada cainelui" intr-o maniera liberala, mai putin obisnuita la un guvern social-democrat, dar care era justificata de faptul ca in ultimii ani mecanismele sistemului de sanatate scartaiau serios.
A fost anul in care oficialitatile au vrut sa paseasca cu dreptul, de la inceput, in privatizarea domeniului, prin initierea teoretica a parteneriatului public-privat in sanatate. Cei care decid in privinta "halatelor albe" au fost obligati sa dea piept cu notiuni care pareau ceva indepartat si pe care le considerau ipso facto impracticabile.
Cel putin, directorii de spitale au tresarit poate la ideea managementului privat al acestor unitati considerate, ani de zile, o nuca tare a reformei si carora acum le-a venit randul la moara privatizarii.
Cum parteneriatul public-privat a implinit putine luni de viata, a face un bilant este prematur. Inceputul practic este insa promitator: un centru medical la Arad, fundatia primului spital privat realizat cu participare exclusiva de capital strain, privatizarea unor servicii in cadrul spitalelor...
Indiscutabil privatizarea poate fi, si in sanatate, o cale/solutie pentru mai bine. Macar pentru faptul ca poate crea in spitale oaze unde bolnavii sa fie tratati, bineinteles contra cost, in conditii decente, nu neaparat cu medicamente ieftine si, mai ales, de catre medici motivati din punctul de vedere al constiintei profesionale.
Dar privatizarea nu poate fi un panaceu pentru durerile sanatatii. Asa ca guvernul s-a decis, in aceeasi maniera liberala, sa faca ordine si in sistemul asigurarilor de sanatate. Problemele sistemului sunt vechi si de fond: de inspiratie germana, a fost importat pe dezordine balcanica. Felul in care functioneaza este departe de coerenta teutonica si in final guvernul s-a decis, pentru a se apropia de acest ideal, sa subordoneze Casa Nationala de Asigurari de Sanatate Ministerului Sanatatii si Familiei.
Paradoxal, sistemul ar fi ramas la fel daca pentru controlul sau nu s-ar fi dat o lupta ciudata, iscata chiar din partidul aflat la putere. Cineva de acolo a spus "nu" si a propus alternativa controlului parlamentar. Mai mult, si-a asigurat sprijinul opozitiei, dar in final masina de vot l-a redus la tacere. Era mai eficient controlul parlamentar? Va fi mai bun controlul MSF? Dificil de apreciat in acest moment.
In sfarsit, 2002 este anul care a reusit sa bulverseze lumea medicamentelor, pe care marele public o stia "de rau" doar din informatiile periodice despre crizele pilulelor compensate si gratuite. De la nivel inalt si la ore de audienta au fost dezvaluite imagini demne de La Piovra - seria 1: interese intunecate, mari sume de bani vehiculate in scopuri nu tocmai nobile, licitatii in neregula. A fost momentul in care s-a lansat pe piata moda "consumati medicamente bune si ieftine". Sau metoda licitatiilor electronice.
Dincolo de tonalitatile inalte, sanatatea anului 2002 nu a fost nici mai precara, nici mai buna comparativ cu ceilalti ani. Doar ca ramane sub vremuri, fara a le putea depasi.



 

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9457
Diferență: -0,0303
Ieri: 4.9472
Azi: 4.6170
Diferență: -0,3281
Ieri: 4.6322
Azi: 5.7676
Diferență: -0,9922
Ieri: 5.8254
Azi: 4.7889
Diferență: -0,0543
Ieri: 4.7915