Companii

Un antreprenor român de 37 de ani, milionar în euro din vânzarea francizei Yves Rocher

Autor: Cristina Roşca

11.01.2017, 07:00 11205

Grupul francez de cosmetice Yves Rocher intră direct în retailul local după ce a testat piaţa în franciză. Acelaşi model l-au aplicat local şi giganţi precum Sephora, Zara sau Mango.

Antreprenorul Alexandru Ră­bâncă (37 de ani), care acum cir­ca două de­ce­nii a adus în Ro­mâ­­nia brandul de cos­me­tice Yves Ro­cher, a vândut businessul de circa 40 de magazine către grupul francez.

Tranzacţia, încheiată la finalul anului trecut în decembrie, este evaluată la câte­va milioane de euro, potrivit estimărilor ZF. Aceasta a vizat doar reţeaua de magazine a Yves Rocher în România.

Businessul Yves Rocher este operat în România de două com­panii, una fiind cea care se ocupă de magazine, iar cealaltă de vânzările prin corespondenţă şi internet. Grupul francez a intrat prima dată în România în 1999 în sistem de franciză, Alexandru Răbâncă fiind cel care a dezvoltat lanţul de ma­gazine Yves Rocher.

Direct, grupul a intrat în 2008 dez­voltând vânzările prin cores­pondenţă şi pe internet. Prin această tranzacţie, francezii ajung să con­troleze ambele companii.

Compania Cosmetiques de France, care operează reţeaua de ma­ga­zine, a avut afaceri de 23,5 mi­lioa­ne de lei în 2015. Yves Rocher România, cea care operează vânzările prin corespondenţă şi internet, a avut afaceri de 58 mil. lei în acelaşi an, ultimul pentru care există in­formaţii publice. De altfel, aceasta din urmă este cea care a devenit acţionatul Cosmetiques de France, potrivit datelor publice.

Cotidianul francez Les Echos anunţă că grupul este într-o perioadă în care are apetit pentru achiziţii, preluând şi businessul concurent Sabon, prezent la rândul său şi pe piaţa românească.

Alexandru Răbâncă a povestit anterior pentru ZF că a descoperit brandul Yves Rocher în 1998, când a mers în Franţa la Campionatul Mondial de Fotbal alături de tatăl său.

La momentul acela era student la Facultatea de Farmacie. Un an mai târziu a adus businessul în România şi l-a dezvoltat până la 40 de magazine deschise în principalele oraşe din ţară. Oficialii companiei Yves Rocher declarau anterior că au în plan să ajungă la circa 50 de unităţi până în 2020.

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO