Companii

Un distribuitor de îngrăşăminte şi pesticide din Bacău face paşi hotărâţi în producţia agricolă: cumpără vaci şi 4.000 ha de teren

Un distribuitor de îngrăşăminte şi pesticide din Bacău face paşi hotărâţi în producţia agricolă: cumpără vaci şi 4.000 ha de teren

Autor: Gabriel Razi

19.02.2012, 13:22 3102

Comfert Bacău, unul dintre primii zece jucători de pe piaţa de îngrăşăminte şi pesticide, cu afaceri de aproape 90 de milioane de euro anul trecut, intenţionează să facă primii paşi hotărâţi în producţie până la sfârşitul anului prin achiziţia de teren agricol, dar şi printr-un proiect în domeniul energiei regenerabile sau zootehnie.

"Aşteptăm să primim toate aprobările pentru un siloz de 10.000 de tone şi pentru o instalaţie de biogaz. Din momentul în care vom primi undă verde urmează să finalizăm construcţia în termen de opt luni de zile. Timpul este la limită, dar cred că vom începe producţ ia până la sfârşitul anului viitor", spune Cătălin Grigoriu, director general al Comfert, companie controlată de familia Grigoriu.

Acestea nu sunt însă singurele proiecte vizate în zona de producţie de distribuitorul de îngrăşăminte. Comfert intenţionează să se lupte în viitorul apropiat atât cu marii crescători de bovine, cât şi cu producătorii care plantează grâu sau porumb pe mii de hectare de teren.

Vaci din Olanda

Deşi numărul bovinelor din România este în scădere de mai mulţi ani, astfel că numai în ultimii trei ani numărul total s-a redus de la 2,7 milioane la 1,9 milioane de capete, antreprenorul de la Confert Bacău nu se teme să meargă împotriva curentului. Grigoriu intenţionează să investească în următoarea perioadă circa 700.000 de euro pentru a achiziţiona 250 de vaci de lapte din Olanda.

"Estimez că voi investi între 2.500 şi 3.000 de euro pentru fiecare bovină. Voi achiziţiona animalele din Olanda. Nu vreau să investesc bani în vaci ieftine cu randament scăzut".

Omul de afaceri consideră că o astfel de investiţie are un risc scăzut în condiţiile în care marii procesatori de lapte de pe piaţa locală preferă să semneze contracte ferme cu furnizori de materie primă capabili să livreze constant şi în cantităţi mari. "Sunt convins că nu vom avea probleme să semnăm contract cu unul dintre marii procesatori de lapte în momentul în care proiectul va deveni operaţional".

Preia un producător agricol "la ananghie"

Dacă investiţia în ferma de vaci de lapte reprezintă un proiect început de la zero, Confert se află în prezent în negocieri avansate pentru achiziţia unui producător agricol din Bacău, care exploatează 4.000 de hectare de teren.Preluarea ar consemna extinderea de 3,5 ori a suprafeţelor de teren exploatate în prezent de compania băcăuană.

"Suntem în negocieri pentru preluarea unei ferme care exploatează 4.000 de hectare de teren. Vom exploata aceste terenuri până la sfârşitul anului. Este o firmă care are în acest moment probleme financiare", spune Grigoriu, fără să dea mai multe detalii în legătură cu tranzacţia.

Această preluare ar urma să scoată din conturile Comfert aproximativ 0,7 milioane de euro, însă înţelegerea include şi posibilitatea ca distribuitorul de pesticide să preia în viitor un lot suplimentar de 4.000 de hectare, suprafeţe aflate în prezent în posesia mai multor arendaşi.

În urma acestei înţelegeri, Grigoriu spune că va prelua fiecare din cele 4.000 de hectare de teren pentru circa 200 de euro, de zece ori mai puţin decât preţul "la liber" al unui hectar de teren agricol pe piaţa locală.

Zăpada e rea, dar e şi bună

Dacă planul de achiziţii pentru acest an este deja făcut, zăpada care a paralizat de mai multe săptămâni întreaga economie a venit pe neaşteptate, astfel că afacerile din zona de distribuţie ale Comfert stau pe loc de săptămâni bune.

"Avem comenzi de 22,7 milioane de euro în sistemul informatic al companiei însă nu am putut livra din cauza zăpezilor. Totul este blocat în ţară, lucrăm doar în vest, unde se poate circula".

Nămeţii sunt însă "aur" pentru afacerile companiei pentru că intemperiile reduc o bună parte din pierderile fermierilor generate de seceta din ultimele luni ale anului trecut. "Atunci când este secetă, ca agricultor nu îţi mai vine nici să semeni, cu atât mai puţin să mai dai bani şi pe îngrăşăminte şi pesticide".

Deşi producţia agricolă din acest an se anunţă a fi sub cea din 2011, oficialul Comfert estimează că va încheia anul cu rulaje peste cele de anul trecut. Compania şi-a bugetat pentru acest an o cifră de afaceri de 100 milioane de euro, în creştere cu 12% faţă de anul trecut.

Avansul ţintit în prezent este mult mai moderat faţă de cel din 2011, moment la care Comfert şi-a dublat veniturile.

"Noi am terminat anul trecut cu o cifră de afaceri de 89 mil. euro şi cu un profit net de 2,27 milioane euro. Rezultatele au fost cele mai bune din istoria companiei. Eu cred că putem atinge jumătate din cifra de afaceri propusă pentru acest an înainte de încheierea primului semestru." În acelaşi ton mai ponderat faţă de anii trecuţi vor merge în următoarea perioadă şi angajările, având în vedere că pentru acest an schema de personal a Comfert se va mări cu numai cinci sau şase posturi după ce în ultimii doi ani compania a recrutat 30 de directori de vânzări.

"În acest moment avem 250 de angajaţi, probabil în acest an vom mai aduce cinci sau şase oameni noi.Avem acoperire naţională, nu mai avem nevoie agresivă de a face angajări. Probabil vom acoperi doar anumite posturi- cheie." Comfert Bacău concurează pe unele segmente ale pieţei locale cu jucători precum Alcedo sau Interagro, în timp ce pe altele concurează cu traderi precum Cargill sau Alfred Toepfer.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO