Companii

Danone numeşte pentru prima dată un român şef peste operaţiunile din Europa de Sud Est

Adrian Pascu

Adrian Pascu

Autor: Dana Ciriperu

27.07.2015, 11:09 1307

Adrian Pascu, 45 de ani, un executiv cu o experienţă de peste zece ani în cadrul grupului francez Danone, va prelua de la 1 august poziţia de director general al Danone în Europa de Sud-Est, înlocuindu-l pe Dieter Schulz, al cărui mandat de trei ani a ajuns la final.

Pascu, absolvent al Facultăţii de Fizică, Universitatea Iaşi, este primul manager român cqare conduce operaţiunile de peste 100 de milioane de euro anual ale Danone în România. Poziţia sa presupune şI coordonarea echipelor de management din Bulgaria, Grecia, Moldova şi Ţările Adriatice. Adrian Pascu are un MBA ELITEC la Universitatea din Iaşi. În România, Danone este cel mai mare jucător din piaţa iaurturilor şi a doua companie din industria laptelui.

Executivul român revine la Bucureşti după un mandat de doi ani în Danone Rusia, unde a deţinut poziţia de director de vânzări pentru Divizia Moscova. Anterior, în România, Pascu a fost director comercial.

 

Citiţi mai multe despre Adrian Pascu aici

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO