Companii

Un grup de investitori belgieni şi greci dezvoltă un imobil de 100 de locuinţe lângă Parcul Circului

Foto Shutterstock

Foto Shutterstock

Autor: Cristina Cuncea

23.10.2013, 20:34 2283

Mai mulţi investitori belgieni şi greci au început în acest an construcţia unui imobil de 100 de locuinţe în apropiere de Parcul Circului din Bucureşti, valoarea proiectului, la finalizare, fiind estimată la 17,5 milioane euro. Proiectul, denumit Circului Park Tower, este dezvoltat de firma Rodelco, un vehicul creat de compania Ravago şi investitori greci.

  „Construcţia a început în luna februarie 2013, având ca termen de finalizare sfârşitul anului 2014. Deja au fost finalizate structura de rezistenţă şi zidăria, iar de două săptămâni au demarat şi vânzările la apartamente. Până acum au fost semnate patru antecontracte, iar altele sunt în curs de negociere, ansamblul prezentând interes, printre altele, pentru locaţie“, a declarat Viorica Dragotel, sales&marketing manager al complexului rezidenţial.

Ea nu a indicat valoarea investiţiei, dar a menţionat că proiectul va fi susţinut din fonduri proprii ale dezvoltatorilor. Proiectul cuprinde apartamente de 2, 3, 4 şi 5 camere, structurate pe 15 etaje, plus două niveluri subterane.

Apartamentele au suprafeţe cuprinse între 70 metri pătraţi şi 200 de metri pătraţi, o caracteristică aparte a acestora fiind reprezentată de peretele cortină de sticlă care îmbracă clădirea, terasele şi balcoanele.  Circului Park Tower este adresat, în special, persoanelor cu venituri medii sau mari, preţurile variind între 1.000 şi 1.500 de euro/mp (fără TVA) în funcţie de poziţia în care este amplasat apartamentul.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 24.10.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO