Sectorul de electro-IT în ansamblul său a înregistrat un declin cu 7,5% în valoare şi 8,9% în volum în primele şase luni din acest an versus aceeaşi perioadă din 2025. Dintre cele opt segmente analizate, şapte au fost pe minus în volum, cel mai important indicator pentru apetitul de shopping al românilor.
În mod paradoxal, singura nişă pe plus este cea a aparatelor şi a camerelor foto-video, un segment care mulţi ani a fost în declin pe fondul faptului că oamenii îşi foloseau (şi încă îşi folosesc) telefoanele mobile smart pentru a face poze. Acum însă, situaţia pare că se schimbă. Să fie social media şi vacanţele tot mai numeroase „de vină“ pentru un avans de aproape 20%?
Daniel S. urmează să plece în vacanţă în Barcelona şi a cosiderat că cea mai bună investiţie ar fi într-un echipament video cu cameră, lavalieră şi alte accesorii, care să îi permită să imortalizeze cât mai bine frumuseţile oraşului. „Am găsit o ofertă foarte bună şi nu am stat pe gânduri. Vreau să fac conţinut de calitate pe social media şi m-am gândit că e un produs pe care îl voi folosi şi după vacanţă“, spune el.
Spre comparaţie, categoria Telecom, cea mai mare din piaţa de electroIT şi care include smartphone-urile, a înregistrat un minus de 13,8% al unităţilor vândute, arată datele oferite de compania de cercetare de piaţă NIQ.