Companii

Un tânăr din Sibiu a adunat zece furnizori locali în două magazine cu produse tradiţionale

Un tânăr din Sibiu a adunat zece furnizori locali în două magazine cu produse tradiţionale

Autor: Mădălina Panaete

01.03.2014, 12:08 7459

Florin Botezatu, 26 de ani, un tânăr din Sibiu, care a fost mai mulţi ani agent de vânzări în industria alimentară, a reuşit în 2012 să pună bazele primului său magazin cu produse tradiţionale în care a investit aproximativ 7.000 de euro.

Astăzi, firma Eco-Prod Tradi­ţio­nal SRL-D (societate cu răspundere limitată-debutant) are două magazine în Sibiu unde comercializează produse tradiţionale din carne, brânzeturi, miere, sucuri naturale sau pâine. În cele două magazine lucrează patru oameni.

„A fost greu la început până au venit clienţii. Când am deschis primul magazin am vorbit cu un prieten care lucrează la un ansamblu folcloric şi am adus câţiva dansatori şi cântăreţi de muzică populară care au dansat şi cântat două ore în faţa magazinului. Aşa am putut aduna lumea să vadă magazinul. Totodată, am făcut şi multe degustări de produse“, povesteşte tână­rul. El lucrează în prezent cu aproximativ 10 furnizori de produse tradiţionale din zona Sibiului.

„Am tatonat terenul la început, de la unii luam miere, de la unii brânză, până am găsit fermieri simpli cu certificate de producători şi aşa am pornit afacerea“.
Cele mai vândute produse în magazinele Eco-Prod Tradiţional sunt cele din carne (cotlet afumat, cârnaţi), iar bonul mediu este de aproximativ 15 lei.

Antreprenorul spune că a avut şi clienţi care au cumpărat produse în valoare de 300-400 de lei, însă acest lucru nu se întâmplă zilnic.

Citiţi mai multe detalii aici

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de  25.02.2014

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

AFACERI DE LA ZERO