Companii

Una din două companii vrea să-şi majoreze cu peste 10% numărul de angajaţi în 2018

Autor: Cristina Bellu

22.01.2018, 00:07 707

Efervescenţa de pe piaţa muncii va continua şi în acest an, astfel că una din două companii din România in­ten­ţionează să-şi crească cu până la 10% numărul de sa­la­riaţi, potrivit unei analize a Ziarului Financiar realizată pentru anuarul Who’s Who in business - Cei mai importanţi 1.000 de oameni din business.

Studiul, la care au participat 300 de manageri de com­panii din România, arată că 51,4% dintre companii îşi vor creşte numărul de salariaţi cu 0-10% în 2018, în timp ce în cadrul a 17% dintre angajatori numărul angajaţilor va creşte cu peste 10%.

„Orange va continua să recruteze şi în 2018, conform pla­nului de dezvoltare a businessului şi în strânsă legătură cu ritmul de creştere al companiei. Ne dorim să ne men­ţi­nem în continuare statutul de angajator de top în Româ­nia, oferind cât mai multe oportunităţi de angajare şi dez­vol­tare profesională“, spune Liudmila Climoc, şeful Orange România, liderul pieţei locale de telefonie mobilă.

La polul opus se află 0,9% dintre companii, care apreciază că numărul salariaţilor va scădea cu peste 10% în 2018, în timp ce 6,9% indică o scădere de 0-10% a numărului de angajaţi.

Sofiane Benmaghnia, şeful Holcim România, o com­pa­nie din topul marilor jucători din industria materialelor de construcţii, apreciază că numărul de angajaţi va evolua în funcţie de necesităţile de business, iar Virgil Şoncutean, CEO Allianz-Ţiriac Asigurări, cel mai mare jucător din pia­ţa locală de asigurări, este de părere că vor exista arii în care va creşte numărul de salariaţi şi arii în care va scă­dea, în funcţie de dinamica businessului şi de gradul de digitalizare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO