Companii

Unde se „ascund“ 5.000 de locuinţe noi din Ştefăneştii de Jos? Oficialii admit că nu au raportat toate locuinţele construite. Ce spune Fiscul?

Unde se „ascund“ 5.000 de locuinţe noi din...

Autor: Alina-Elena Vasiliu

04.06.2022, 10:21 5287

Doar 117 locuinţe au fost livrate în perioada 2011-2020 în localitatea Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov. Acestea sunt datele pe care le pune la dispoziţie Institutul Naţional de Statistică pe platforma Tempo. În realitate, un singur ansamblu, Cosmopolis, cel mai mare din zona limitrofă a Capitalei, a pus pe piaţă 5.000 de locuinţe pe parcursul a 15 ani. Cine este responsabil de discrepanţa dintre date? Oficialii primăriei din Ştefăneşti admit că nu au raportat locuinţele din Cosmopolis la INS, fără a explica motivul.

„Raportările care s-au făcut la INS în perioada la care faceţi referire (ultimii zece ani – n. red.) au vizat strict locuinţele individuale, nu şi locuinţele colective din ansamblul rezidenţial Cosmopolis“, spun reprezentanţii primăriei. Situaţia din Ştefăneştii de Jos nu este singulară. Ziarul Financiar semnalează de câteva luni o discrepanţă uriaşă între datele Statisticii şi cele din realitate privind numărul de locuinţe livrate în Chiajna, una dintre cele mai mari comune de lângă Bucureşti, însă nimic nu s-a schimbat. 

Lipsa unei baze de date comune a Institutului Naţional de Statistică (INS) şi a direcţiilor de taxe şi impozite din fiecare localitate a României şi din fiecare sector al Capitalei face ca modul de raportare a datelor pe care le au primăriile locale să difere atunci când vine vorba de numărul de locuinţe noi care intră în circuitul de plată a taxelor.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO