Companii

Unilever şi-a crescut profitul cu 50% în primul semestru, dar afacerile pierd din avânt

Florin Trandafirescu a devenit al doilea director general român de la conducerea Unilever pe plan local, după Alexandra Gătej

Florin Trandafirescu a devenit al doilea director general român de la conducerea Unilever pe plan local, după Alexandra Gătej

Autor: Mădălina Dediu Panaete

02.12.2016, 00:07 693

Unilever continuă să-şi îmbunătăţească profitabilitatea după ce în 2014 a revenit pe un trend pozitiv în condiţiile în care din 2009 jucătorul a consemnat numai pierderi.

Unilever South Central Europe, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa de bunuri de larg consum,  a înregistrat în primul semestru o cifră de afaceri de 420 de milioane de lei (94 mil. euro), în creştere cu 1,5% faţă de perioada similară a anului trecut. Astfel, evoluţia businessului importatorului Rexona şi Algida pierde din avânt în condiţiile în care anul trecut cifra de afaceri a companiei a crescut cu 4,5% faţă de anul 2014.

Cu toate acestea, compania stă mai bine la câştiguri, astfel că profitul net al companiei s-a situat la 3,7 milioane de lei (838.000 de euro), în creştere cu aproape 50% faţă de prima jumătate a anului trecut.

Astfel, Unilever continuă să-şi îmbu­nătăţească profitabilitatea după ce în 2014 a revenit pe un trend pozitiv în condiţiile în care din 2009 jucătorul a consemnat numai pierderi. Anul trecut, compania a realizat un profit net de 22,7 milioane de lei la o cifră de afaceri de 865 milioane de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO