• Leu / EUR4.7274
  • Leu / GBP5.1683
  • Leu / USD4.2601
Companii

Uniunea transportatorilor rutieri: Blocarea transportului rutier amplifică problemele sociale şi “paralizează” economia

Autor: Mirabela Tiron

14 feb 2012 125

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), o organizaţie care reprezintă 13.000 de transportatori rutieri, solicită autorităţilor să ia măsuri urgente pentru deblocarea şi deschiderea drumurilor naţionale şi europene, pentru a asigura circulaţia camioanelor şi autocarelor. Blocarea transportului rutier duce la paralizarea întregii economii naţionale, trabnsmite această organizaţie.

"Orice închidere a acestor segmente esenţiale de drum poate fi justificată numai în scopul deszăpezirii drumului, care să faciliteze şi nu să blocheze circulaţia vehiculelor comerciale. Măcar 12 ore pe zi trebuie să circule camioanele şi autocarele", au transmis reprezentanţii Uniunii Transportatorilor Rutieri.

UNTRR atenţionează că întreruperea necontrolată a circulaţiei camioanelor duce la întreruperea aprovizionării cu alimente, apă şi produse de strictă necesitate a populaţiei, la întreruperea activităţii de producţie a unor firme mari, care nu mai pot stoca ceea ce produc (de exemplu Dacia-Renault) şi astfel atingerea indicatorilor macroeconomici ai României pentru 2012 este pusă în pericol.

"Anul trecut toţi am apreciat exporturile Dacia pentru că au contribuit la schimbarea evoluţiei PIB din scădere în creştere, chiar dacă timidă, iar acum nu pot exporta pentru că sunt camioanele blocate pe DN 7".

Blocajele rutiere din ultimele rei săptămâni determinate de condiţiile meteo vor duce la pierderi semnificative în toată economia naţională, inclusiv din cauza blocării exporturilor marilor companii.

"A existat înţelegere pentru prima zăpadă şi primele blocaje de la finalul lui ianuarie, a existat comunicare pentru prima săptămână din februarie şi toleranţă din partea clienţilor, însă de acum clienţii transportatorilor încep să nu mai accepte aceste întârzieri, neprezentări la încărcare, livrări întârziate - fără predictibilitate".

UNTRR atrage atenţia că drumurile sunt ca şi aparatul circulator în organismul uman iar dacă sângele nu irigă corespunzător diferite organe, acestea nu îşi mai pot îndeplini funcţiile în mod corespunzător şi întregul organism va fi afectat, la fel si drumurile blocate pot conduce la paralizarea activităţilor economice din zonele afectate, agravând efectele generate de zăpada şi viscol.

"Daca avem iarnă ca în Canada, Finlanda, Suedia, Norvegia, Austria, Elveţia, Franţa si Italia zonele alpine - trei luni pe an - aşa cum e acum, ce ar trebui să facem, să reducem PIB-ul României cu 25%?".

Transportatorii rutieri atrag atenţia că în ciuda codului verde anunţat de ANM pentru judeţe din vestul ţării precum Bihor, Cluj, Arad, Timişoara, traficul rutier continuă să fie blocat în mod complet nejustificat.

Transportatorii solicită autorităţilor măsuri de urgenţă pentru a menţine deschise drumurile naţionale şi europene, în special pe principalele coridoare pan-europene, precum şi accesul din ţările vecine.

"Blocarea accesului dintre Ungaria în România duce la abuzuri din partea autorităţilor maghiare care solicită sume arbitrare pentru parcarea autovehiculelor comerciale, drumurile fiind practicabile pe zona de vest a României. Oradea, Arad, Timişoara, Cluj sunt zone industriale importante ale României neafectate de zăpadă în aşa măsură încât să justifice blocarea traficului de trei zile".

UNTRR precizează că în alte ţări, în situaţii similare, se întrerupe circulaţia autoturismelor şi se asigură traficul autocamioanelor şi autocarelor, autobuzelor, asigurându-se astfel nevoile cetăţenilor.

"Blocarea transportului rutier conduce la amplificarea gravităţii problemelor economice şi sociale determinate de condiţiile meteo nefavorabile, practic la paralizarea întregii economii naţionale. Facem apel la factorii de decizie din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii să ia toate măsurile care se impun în această situaţie, în regim de urgenţă, pentru a menţine deschisă circulaţia vehiculelor comerciale pe principalele drumuri naţionale şi europene"

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7274
Diferență: -0,0211
Ieri: 4.7305
Azi: 4.2601
Diferență: 0,0611
Ieri: 4.2682
Azi: 5.1683
Diferență: 0,1434
Ieri: 5.1654
Azi: 4.3460
Diferență: -0,0782
Ieri: 4.3593