Companii

Upetrom 1 Mai Ploieşti disponibilizează aproape jumătate din angajaţi

Autor: Daciana Ilie

25.08.2011, 00:00 518

Compania Upetrom 1 Mai Ploieşti, controlată de omul de afaceri Gabriel Comănescu, va disponibiliza colectiv, în cursul lunii septembrie, 744 de angajaţi, ceea ce înseamnă că aproape jumătate dintre angajaţii societăţii vor rămâne fără loc de muncă.

Liderul sindicatului "Metalurgistul" din cadrul Upetrom 1 Mai, Mircea Bălăiţă, a declarat că cei 744 de oameni care vor fi disponibilizaţi colectiv reprezintă aproape jumătate din angajaţii societăţii, în condiţiile în care Upetrom 1 Mai are, în prezent, 1.544 de salariaţi. În ultima perioadă, angajaţii de la Upetrom 1 Mai au organizat mai multe acţiuni de protest, acţiuni generate de nemulţumirile salariaţilor faţă de faptul că patronatul societăţii nu a fost de acord cu prelungirea vechiului contact colectiv de muncă la nivel de unitate.

Pe lângă cei 744 de angajaţi ai Upetrom 1 Mai Ploieşti care vor fi disponibilizaţi, alţi 300 de salariaţi de la un număr de opt firme din Prahova vor fi disponibilizaţi colectiv în cursul lunii septembrie a acestui an, a precizat purtătorul de cuvânt al AJOFM Prahova.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO