Companii

Urmează Gala ZF 24 de ani joi, 24 noiembrie. Ziarul Financiar continuă seria suplimentelor aniversare şi în 2022. Cum au arătat ediţiile anterioare?

Urmează Gala ZF 24 de ani joi, 24 noiembrie. Ziarul...

Autor: Alina-Elena Vasiliu

15.11.2022, 00:07 161

În ediţia din acest an, ZF îşi îndreaptă atenţia asupra evoluţiei celor mai importanţi indicatori ai ultimilor 24 de ani, precum şi asupra celor mai marcante momente din istoria companiilor, însă toate surprizele le veţi descoperi chiar în proiectul editorial care va însoţi ediţia print a Ziarului Financiar de pe 24 noiembrie 2022.

Ziarul Financiar a făcut o tradiţie, în ultimii ani, din a marca fiecare aniversare printr-un supliment care surprinde, dintr-o perspectivă diferită de fiecare dată, parcursul economiei şi al afacerilor din 1998 până astăzi.

Anul trecut, de pildă, suplimentul care a marcat împlinirea a 23 de ani de existenţă a publicaţiei a vorbit despre modelul de creştere pe care îl poate urma România pentru a se dezvolta în regiune. Am scanat trendurile europene, am vorbit cu antreprenorii locali despre planurile şi perspectivele de creştere la export, ne-am uitat la ţările care performează şi la domeniile care pot aduce dezvoltarea, am setat noi coordonate pe care România le poate urma.

În anul anterior, 2020, sinonim cu pandemia, i-am întrebat pe actorii din mediul de business local ce făceau ei la vârsta de 22 de ani, la care ajunsese şi Ziarul Financiar. Acest exerciţiu de întoarcere în timp i-a făcut pe mulţi să fie recunoscători pentru ce au reuşit să ajungă, iar pe alţii – să fie nostalgici.

Suplimentul ZF 21 de ani, din 2019, a avut în cen­tru ideea celor 30 de ani de capitalism pe care îi cunoscuse România, trei decenii de business care au dat naştere unor generaţii noi de antreprenori. Am trecut atunci în revistă cei mai marcanţi oameni de business din 1990 până în prezent, cele mai proeminente realizări, cele mai sonore branduri create în această perioadă.

În 2018, Ziarul Financiar a adunat, în suplimentul de gală, frânturi din ziarele de până atunci, punând lumina reflectoarelor asupra momentelor care au modelat parcursul businessului şi al economiei. Fiecare an a venit cu propriile provocări, iar ZF le-a trecut în revistă pe cele mai importante.

În ediţia din acest an, ZF îşi îndreaptă atenţia asupra evoluţiei celor mai importanţi indicatori ai ultimilor 24 de ani, precum şi asupra celor mai marcante momente din istoria companiilor, însă toate surprizele le veţi descoperi chiar în proiectul editorial care va însoţi ediţia print a Ziarului Financiar de pe 24 noiembrie 2022.

Gala ZF care va avea loc pe 24 noiembrie 2022 este a 19-a gală a Ziarului Financiar şi cel mai important eve­ni­ment de business din România. Eve­ni­mentul aniversar este şi ocazia cu care, an, de an, Ziarul Financiar lansează catalogul celor mai valoroase companii din România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO