Companii

„Urmează staţia Ioannis Papalekas“. Investitorul grec şi-a „securizat“ staţia de metrou Aurel Vlaicu cu cinci clădiri de birouri

„Urmează staţia Ioannis Papalekas“. Investitorul grec şi-a „securizat“ staţia de metrou Aurel Vlaicu cu cinci clădiri de birouri

Autor: Andreea Neferu

13.11.2015, 00:07 7852

Fondul de investiţii Globalworth, fondat şi condus de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, a ajuns să deţină cinci clădiri de birouri în zona Calea Floreasca-Barbu Văcărescu, în imediata apropiere a staţiei de metrou Aurel Vlaicu din nordul Capitalei.

Astfel, Papalekas controlează în această zonă trei imobile finalizate şi funcţionale (Nusco Tower, clădirile A şi B ale complexului Green Court) cu o suprafaţă închiriabilă cumulată de peste 62.000 de metri pătraţi, respectiv două clădiri în construcţie (Bucharest One şi Gara Herăstrău), care totalizează peste 66.000 de metri pătraţi. Astfel, în cele cinci clădiri de birouri cu aproape 130.000 de metri pătraţi pot lucra circa 13.000 de oameni, dacă se ia în considerare că în medie un angajat ocupă circa 10 metri pătraţi de birou.

Cea mai recentă „intrare“ în portofoliul Globalworth a fost cea a clădirii B din com­ple­xul de birouri Green Court, pe care Papalekas a cumpărat-o cu 47 de milioane de euro de la suedezii de la Skanska.

Stocul de birouri moderne existent în pre­zent în zonele Floreasca-Barbu Vă­că­res­­­cu se ridică la circa 300.000 de metri pătraţi, adică 14-15% din totalul de astfel de spaţii din Bucureşti.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO