România mai are 3 policlinici proprietate publică, 37 de ambulatorii de specialitate şi 349 de ambulatorii integrate spitalelor de stat, adică aproape fiecare spital de stat are câte un ambulatoriu dedicat, aşa cum numără Statistica.
Spre comparaţie, în urmă cu un deceniu figurau mai multe policlinici de stat, respectiv 10, dar şi 49 de ambulatorii de specialitate.
Altfel spus, în prezent cea mai dezvoltată reţea de ambulatoriu se află chiar în interiorul spitalelor de stat şi nu în policlinici independente. Însă dat fiind că deja spitalele de stat sunt suprasolicitate iar medicii după ce termină programul la stat preferă să ofere consultaţii în privat, acest ambulatoriu este puţin accesibil pacienţilor.
În ambulatoriul de specialitate pacientul are acces la consultanţii şi investigaţii medicale şi poate să primească un diagnostic şi tratament adecvat.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a decontat în 2023 pentru asistenţa medicală de specialitate în ambulatoriu 2,7 miliarde de lei (plus 12% faţă de anul anterior) iar pentru asistenţa paraclinică 1,6 mld. lei, în creştere cu 30%, potrivit calculelor ZF. Aceste decontări au crescut în fiecare an, dat fiind că şi bugetul CNAS a fost mai mare.
Mai mult, există şi finanţare pentru dezvoltarea ambulatoriului. Anul trecut, 69 de unităţi sanitare din România erau selectate pentru finanţare cu bani din PNRR pentru dezvoltarea de ambulatorii de specialitate, contracte în valoare de 686 mil. lei, potrivit datelor de la Ministerul Sănătăţii. Fondurile acestea sunt alocate pentru construcţia, reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea cu echipamente medicale a ambulatoriilor de specialitate.
De altfel, chiar Alexandru Rafila, ministrul sănătăţii, declara anul trecut că sustenabilitatea sistemului de sănătate constă în partea de prevenţie, care să facă ca bolile să fie descoperite cât mai devreme şi accesul la servicii medicale în ambulatoriu care să înlocuiască serviciile de internare continuă.
Cum îmbunătăţim accesul la medicii din ambulatoriul public, cum trebuie să fi piramida de îngrijire în sănătate pentru rezultate mai bune dar şi ce investiţii se preconizează în infrastructura de ambulatoriu?
Discutăm pe 24 septembrie, ziua dedicată sistemului medical, toate temele importante din sănătate la ZF Health&Pharma Summit 2024. Lungul drum spre eficienţă în Sănătate. Cum ajungem la un sistem sanitar echitabil, funcţional şi performant?