Companii

Urmează ZF Health & Pharma Summit, 23-24 septembrie. Managerii celor mai mari spitale de stat vin la conferinţa ZF. Cum putem avea performanţă în sistemul public?

Urmează ZF Health & Pharma Summit, 23-24 septembrie....

Autor: Georgiana Mihalache

09.09.2024, 00:05 146

În România sunt 374 de unităţi medicale încadrate în categoria spitalelor publice, din cele mai recente date de la Institutul de Statistică, aferente anului 2023. În acestea ajung majoritatea pacienţilor, dat fiind că sunt unităţi mari, cu câteva sute de paturi.

În ultimii ani nu au fost con­struite de la zero spitale, cu excep­ţia unităţii de la Mioveni, astfel că infra­structura spita­licească este una învechită, iar clădirile au câteva zeci, până la 100 de ani de func­ţionare.

Totuşi, în aceste condiţii, există zone din ţară unde se fac inves­tiţii în extin­dere şi moder­niza­rea clădirilor vechi, în dotarea lor cu aparatură nouă şi performantă.

Câteva dintre aceste exemple de iniţiative şi proiecte noi vor fi prezentate în cadrul conferinţei ZF Health & Pharma Summit, la care vor participa managerii unora dintre cele mai mari spitale din Bucureşti şi din ţară.

Vom dezbate care sunt cele mai mari provocări şi cum se adaptează cu medicii Florentina Ioniţă - Radu de la Spitalul Militar „Dr. Carol Davila“ din Bucureşti, Mugur Ardelean, managerul Spitalului Elias din Capitală, Adrian Marinescu, manage­rul Institutului Matei Balş, pro­fe­sorul Alexandru Ulici, manager la spitalul Grigore Alexandrescu. În plus, din ţară se vor alătura dis­cuţiei privind siste­mul sanitar şi medicii Cristian Oancea, manager, Spitalul Victor Babeş Timişoara, Istvan Laszlo, director medical al Insti­tu­tului Oncologic Cluj-Napoca, Raul Pătraşcu de la Spitalul Ju­de­ţean Timişoara şi Adrian Cotîrleţ, managerul Spita­lului Clinic de Urgenţă Moineşti.

Alături de aceşti specialişti atât în medicină, cât şi în managementul de spitale, vom afla cum putem avea un management mai eficient al spitalelor publice, care este drumul cel mai rapid spre performanţă în sistemul public, cum putem avea un sistem mai transparent, mai corect şi mai eficient de alocare a fondurilor pentru analize. În plus, descoperim la conferinţa ZF ce investiţii în spitalele publice se preconizează pentru următorii ani şi cum văd medicii starea de sănătate a pacienţilor români.

Acestea sunt câteva dintre întrebările care îşi vor găsi răspunsuri la evenimentul organizat de Ziarul Financiar, cea mai importantă conferinţă dedicată domeniului farmaceutic şi al sănătăţii, ajunsă la a 13-a ediţie.

An de an, cei mai importanţi oameni din cele două industrii conexe găsesc la evenimentul ZF Health&Pharma Summit cea mai bună scenă pentru a-şi expune provocările, investiţiile, obiectivele, pentru a dezbate trendurile din domeniul sănătăţii.