Companii

UrsPack, producător de ambalaje biodegradabile care are o fabrică la Suceava, a investit în automatizarea proceselor şi anticipează o dublare a cifrei de afaceri în 2023, de la circa 3 milioane euro anul trecut

UrsPack, producător de ambalaje biodegradabile care are...

Autor: Roxana Rosu

10.02.2023, 13:43 374

UrsPack, producător de ambalaje biodegradabile pentru industria HoReCa, a investit în automatizarea proceselor şi anticipează o dublare a cifrei de afaceri în 2023, de la circa 3 milioane euro anul trecut.

UrsPack deţine o fabrică în Suceava, unde produce şi personalizează lunar câteva milioane de ambalaje, pentru branduri precum Mesopotamia, Spartan, Noodle Pack, Salad Box şi Il Locale.

”Ne dorim să oferim cât mai multor companii posibilitatea de a înlocui ambalajele care sunt din plastic cu cele realizate din materiale biodegradabile. De la început ne-am propus să fim eco-friendly şi, în fiecare an, încercăm să ne dezvoltăm tot mai mult şi să fim din ce în ce mai eficienţi, iar un impediment foarte mare a fost faptul că nu am avut un program destul de bun care să ne ajute în acest sens”,a spus Vasile Avram Ursaciuc, Administrator – UrsPack.

Compania a semnat recent un contract cu producătorul român de soft Senior Software pentru implementarea unei soluţii IT de gestionare a vânzărilor, producţiei şi depozitelor, care oferă un control mai bun asupra costurilor.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO