Companii

Vaillant: de la nimic la 45 milioane de euro

01.03.2004, 00:00 134



Grupul german Vaillant - Hepworth, unul dintre cei mai mari producatori din lume de sisteme de incalzire, si-a dublat intr-un singur an afacerile pe piata romaneasca, ajungand la o cifra de afaceri de 45 mil. euro in 2003. Germanii, prezenti indirect pe piata romaneasca de zece ani prin importatori, planuiesc in acest an preluarea unor distribuitori de pe piata locala pentru a avea propria retea de distributie.



"Am vandut anul trecut pe piata romaneasca 50.000 de boilere, ceea ce inseamna o cifra de afaceri de circa 45 mil. euro, dubla fata de anul anterior. Este ciudat sa ai o crestere puternica intr-un timp atat de scurt, pentru noi piata de aici fiind una dintre cele mai mari din Europa, dupa Olanda sau Turcia", a spus pentru Ziarul Financiar Claude Chalufour, director de marketing al grupului Vaillant - Hepworth. El spune ca perioada de "boom" a pietei a fost cea cuprinsa intre anii 2000 - 2003, inainte de aceasta perioada, vanzarile Vaillant reducandu-se la numai cateva unitati pe an.



Vaillant, care detine pe plan mondial o cota de piata de 26% pe centrale murale, este unul dintre cei mai puternici jucatori de pe piata romaneasca de profil, evaluata la circa 180.000 unitati, ceea ce inseamna vanzari anuale de circa 170 - 190 mil. euro. Perioada de explozie a vanzarilor de boilere si centrale termice a avut loc pe fondul campaniei de debransari de la sistemul centralizat de distributie a caldurii si apei calde.



"Aici, avem o cota de piata de aproximativ 28%, principalii nostri concurenti fiind Ariston si Immergaz (Italia), respectiv Bosch (Germania). Piata locala este foarte fragmentata, cu circa 20 - 25 de producatori activi pe piata", apreciaza Chalufour.



Grupul german este prezent pe piata locala cu trei branduri - Vaillant (german), Saunier Duval (francez) si Protherm (ceho - slovac), in conditiile in care este unul dintre partenerii sai activeaza si el pe piata - Hermann (Germania), din ale carei actiuni grupul detine circa 33%. Un alt jucator important pe aceasta piata este Romstal, care este si importator de produse Hermann.



Planurile Vaillant pentru acest an indica o rata de crestere a cifrei de afaceri cu circa 10%. Grupul a inaugurat la finele saptamanii la Bucuresti propriul centru de marketing, training, care va fi utilizat de asemenea, ca showroom (spatiu de prezentare a produselor companiei) si centru administrativ. Vaillant are acum 17 angajati in Romania, in urma deschiderii biroului de la Bucuresti.



"Lucram cu circa 100 de distribuitori pentru piata romaneasca. Vrem sa cumparam distribuitori de pe piata in cursul acestui an pentru a avea propria retea de distributie", a spus Chalufour, care a refuzat sa dea mai multe detalii pe aceaste tema. El a precizat ca rata de crestere estimata de 10% in acest an a afacerilor Vaillant nu ia in calcul insa si posibilele preluari de retele de distributie. Deocamdata, grupul german nu se gandeste la deschiderea unei fabrici in Romania, avand in vedere ca nivelul intregii cereri locale este inca scazut pentru a fi derulata o investitie, care ar urma sa produca minim 180.000 unitati, explica reprezentantul Vaillant.



Germanii au lansat la finele saptamanii trecute in premiera mondiala la Bucuresti un sistem de incalzire cu pila de combustie, care produce simultan apa calda, caldura si electricitate.



Grupul Vaillant - Hepworth, aflat in proprietatea intergrala a urmasilor fondatorului german Johann Vaillant, are peste 9.300 de angajati la o cifra de afaceri de 1,75 mld. euro pe an.
adrian.mirsanu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO