Companii

Valmar, Porsche: Sigur vom vedea falimente in auto. Pericolul vine de la banci

Valmar, Porsche: Sigur vom vedea falimente in auto. Pericolul vine de la banci
11.02.2009, 00:00 43

Brent Valmar, directorul general al Porsche Romania, cel mai mare importator auto, spune ca dealerii auto sunt nevoiti sa-si reevalueze planul de afaceri, ca urmare a majorarii dobanzilor de catre banci.

In conditiile in care in ultimele patru luni ale anului trecut vanzarile de autoturisme s-au prabusit cu pana la 63%, in 2009 este posibil sa vedem primele falimente ale unor dealeri auto, cei mai descoperiti fiind cei care au realizat investitii in 2008, atunci cand preturile terenurilor si cele din constructii au cunoscut cel mai ridicat nivel.
"Sigur vom vedea falimente. Ne asteptam sa vedem falimente si in alte zone. Si industria auto va fi lovita. Pericolul vine de la banci. Pe seama scaderii volumelor, o serie intreaga de distribuitori au realizat investitii in 2008 si la finele lui 2007. Acestia sunt pusi arbitrar in dificultate de catre banci, care au doua elemente de presiune asupra clientilor - maresc succesiv dobanzile si vin sa le ceara reevaluarea imobilelor. Am semnale de acest gen din retea. Solutia fireasca ar fi ca bancile sa gaseasca formule pentru a prelungi finantarea si sa nu le mai modifice dobanzile", a declarat Brent Valmar, directorul general al Porsche Romania, care a subliniat ca nu vedem inca in industria auto vanzari de businessuri sau falimente.
Primul semnal in piata ridicat de posibile disponibilizari a fost dat de Dacia, care a anuntat la finele anului trecut ca nu exclude eliminarea celui de-al treilea schimb, ce ar insemna disponibilizarea a peste 4.000 de angajati, in timp ce surse din piata spun ca si dealerii auto au inceput sa realizeze restructurari din cauza scaderii vanzarilor.
"Pe piata auto se intampla acum ce s-a intamplat tacit cu piata creditelor. Daca oamenii sunt pusi sub presiune de banci si nu-si mai pot plati ratele scadente, prima cale sa iasa din dificultate este fie sa apeleze la acel credit fiscal, fie sa nu-si mai plateasca furnizorii. In ceea ce priveste personalul, dealerii sunt obligati sa respecte anumite standarde. Nu e o surpriza faptul ca unii dintre ei renunta la personal", a spus Valmar.
In cadrul Porsche Romania au fost restructurate doar opt locuri de munca, iar acum s-a ajuns la un total de 176 de angajati.
"Este o chestiune de bun-simt sa-ti restructurezi afacerea si sa reduci costurile in conditiile actuale.
Intr-o piata care se duce in jos, activitatea trebuie restructurata", a subliniat vicepresedintele APIA.
In ultima perioada multe proiecte de investitii de centre auto ale mai multor marci au fost amanate sau intarziate. "Proiectul noului showroom de lux al Porsche (pentru marcile Bentley, Lamborghini, Porsche si Audi - n.red.) este intarziat cu cateva luni, pana la finele toamnei, dar nu amanat. Proiectele care se afla in derulare, cel de lux si noul centru de la Timisoara pentru Skoda si Audi, care este in constructie, sunt intarziate, nu amanate. Am amanat doar proiecte din faza de autorizare - doua proiecte in Bucuresti, Cluj si Brasov. Am prelungit perioada de provizoriu. Pe perioada constructiei am autorizat activitatea intr-un spatiu mai restrans", a subliniat Valmar.
Potrivit declaratiilor directorului Porsche, vor exista in 2009 cresteri, dar numai in ceea ce priveste cota de piata. In luna ianuarie cota de piata a Porsche Romania a crescut la 22%, in comparatie cu valoarea de 18% inregistrata in aceeasi perioada a anului trecut. "Marcile puternice cresc si in prezent, chiar daca nu absolut, in termeni de volum, ci in ceea ce priveste cota de piata", a spus Valmar.
In 2008 cea mai vanduta marca de import a fost Volkswagen cu 23.887 de autovehicule, urmata de Skoda cu 23.189 de unitati si Ford cu 22.139 de autovehicule, care a fost si singura marca din top trei care a inregistrat o crestere a vanzarilor.
"Anul acesta piata autoturismelor noi nu va ajunge la 200.000 de unitati. Se va inregistra o valoare sensibil mai mica. Estimarea de 250.000 de masini a fost realizata in octombrie-noiembrie anul trecut, cand credeam ca aceasta criza economica nu va fi atat de puternica. Exista tari care scad in Europa cu 50-60%, precum Spania si Italia. Momentan noi nu avem un grad de motorizare care sa ne permita o scadere brutala. Dar am crescut foarte repede", a spus Valmar, care a subliniat ca o influenta foarte mare asupra pietei o va avea creditarea si raportul leu - euro.
Cu toate ca programul de reinnoire a parcului va incepe la mijlocul lunii februarie, nu se poate estima o revenire a pietei auto. "Nu putem estima inca o revenire a pietei, ci doar o stabilizare a acesteia. Este foarte simplu sa faci estimari atunci cand exista o referinta clara. Aceasta nu exista si momentan asteptam."
In 2008 vanzarile de autoturisme au inregistrat o scadere de aproape 14%, cauzata in principal de prabusirea pietei din ultimele trei luni, la 270.000 de unitati in conditiile in care s-au importat peste 300.000 de autoturisme second-hand, avantajate de taxa de poluarea intrata in vigoare la 1 iulie.
 
Bilantul lunii ianuarie
 
-63% la masinile noi
Vanzarile de automobile noi s-au redus in luna ianuarie cu 63% fata de aceeasi luna a anului precedent, potrivit lui Brent Valmar. Pe baza ritmului de scadere anuntat de Valmar, vanzarile de automobile noi nu au depasit in ianuarie 7.300 de unitati, la jumatate fata de ultima luna a anului trecut. In prima luna a anului piata auto locala a inregistrat o adancire a declinului care a inceput in ultimul trimestru in 2008. Daca in luna decembrie scaderea pietei auto, comparata la intervalul similar al anului anterior, era de 54%, iar volumul vanzarilor a ajuns la circa 13.000 de unitati, in ianuarie, o perioada care nu aduce de obicei vanzari mari dealerilor, scaderea a fost de 63%.

-53% la inmatriculari auto
Inmatricularile de automobile noi s-au redus in luna ianuarie cu 53,1%, fata de ianuarie 2008, la 13.815 unitati, in timp ce inmatricularile de automobile second-hand au scazut cu 52,2%, la 5.941 de unitati potrivit Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Inmatricularile de autoturisme second-hand au cunoscut o contractare importanta (90%) fata de luna decembrie, cand au fost inregistrate aproape 55.000 de unitati. Inmatricularile totale de automobile, noi si second-hand, au scazut cu 52,8% in luna ianuarie a acestui an, de la 41.938 unitati (in prima luna din 2008) la 19.756 masini.
 
Leasingul auto are unda verde la programul Rabla
Programul de reinnoire a parcului auto national, cunoscut si drept programul Rabla, va demara in aproximativ zece zile, potrivit lui Brent Valmar. "Daca toate demersurile vor functiona, programul va incepe in 10 zile, iar in faza a doua a programului vrem ca masinile sa poata fi achizitionate si in leasing", a declarat Valmar. Programul de reinnoire a parcului auto a fost extins de la 40.000 de unitati in 2008 la 60.000 de unitati in 2009, iar prima de casare pentru masinile mai vechi de 10 ani a crescut la valoarea de 3.800 de lei. Programul s-a desfasurat in anii anteriori in doua etape, in a doua parte automobilele nevandute de unele marci fiind redistribuite catre ceilalti participanti.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO