Companii

„Valul“ second-hand ajunge şi la Ikea, Zara sau Decathlon. Inflaţia galopantă şi atenţia tot mai mare acordată sustenabilităţii sunt principalele motoare ale pieţei de articole la mâna a doua

„Valul“ second-hand ajunge şi la Ikea, Zara sau...

Autor: Cristina Roşca

08.11.2022, 00:07 8521

Unii dintre cei mai mari retaileri din lume, în frunte cu Ikea, Zara, Decathlon şi H&M, pariază pe dezvoltarea de iniţiative pe piaţa second-hand, pentru a prinde „valul“.

Cel mai recent, gigantul spaniol Inditex, proprietarul Zara, a anunţat un proiect-pilot pe piaţa din Marea Britanie, unde va oferi servicii de reparaţii, revânzare şi donaţii, scrie Bloomberg. Inditex nu este însă singurul nume care lansează iniţiative în acest domeniu al produselor la mâna a doua, concurentul său direct, gigantul suedez H&M, având de mai mulţi ani proiecte în acest sens, inclusiv în România. Ele sunt însă, într-o anumită măsură, diferite.

Un model mai apropiat de cel al proprietarului Zara a aplicat gigantul Ikea, din sectorul de mobilier, care a lansat un program de buyback & resell, încurajând astfel achiziţiile de piese second-hand, după cum spune compania de cercetare de piaţă Euromonitor.

De cele mai multe ori, proiectele marilor retaileri în acest domeniu (second-hand) sunt punctuale, deşi există şi unele iniţiative mai ambiţioase şi pe termen mai lung, chiar şi în România.

Spre exemplu, retailerul de echipamente sportive Decathlon, care acum câţiva ani a început să organizeze un târg Trocathon de cumpărare şi vânzare de produse la mâna a doua, are o platformă dedicată acestui tip de comerţ.

Această „industrie“ second hand, aflată în plin avânt, pare că va căpăta proporţii tot mai mari în următoarea perioadă.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO