Companii

Vânătoare de vânt de peste 360 de milioane de euro în Tulcea: Verbund şi Martifer vor aproape 100 de turbine până în 2012

23.08.2010, 23:43 373

Austriecii de la Verbund, grup de utilităţi cu afaceri de circa3,5 miliarde de euro, şi portu­ghezii de la Martifer, companie cuun business de peste 600 de milioane de euro specializată înenergia regenerabilă şi construcţii metalice, au în plan să pună înfuncţiune până la începutul lui 2012 parcuri eoliene cu ocapacitate cumulată de circa 240 MW, ceea ce înseamnă investiţii depeste 360 de milioane de euro. Destinaţia este Tulcea pentru ambiiinvestitori.

Potrivit descrierii proiectului depusă la Ministerul Mediului,Verbund s-a asociat încă de la sfârşitul anului 2008 cu undezvoltator local pentru un parc de 150 MW lângă comuna Casimceadin judeţul Tulcea, pentru ca ulterior proiectul să se mărească cuaproximativ
50 MW datorită condiţiilor favorabile privind terenul.

În total, la finalul lucrărilor vor fi montate 77 de turbine înpatru grupuri. Astfel, primele două grupuri de eoliene vor avea 43de turbine de câte 2,3 MW fiecare, iar celelalte două vor avea 34de turbine a câte 3 MW fiecare. Cumulat, lângă Casimcea Verbund arurma să instaleze 201 MW. La această dimensiune, investiţia s-arputea ridica la peste 300 de milioane de euro, ţinând cont defaptul că un MW instalat într-un parc eolian costă între
1,5 şi 1,8 milioane de euro.
Potrivit calendarului întocmit de com­panie, începereaconstrucţiilor este pro­gramată pentru iunie 2011, iar începutulexploatării este estimat pentru prima lună a anului 2012.
"Suntem acum în faza de obţinere a tuturor avizelor, cel maiimportant fiind obţinerea autorizaţiei de construcţie. După ce avemşi acest document se pot declanşa şi procedurile de obţinere afinanţărilor necesare. Aceste demersuri vor fi făcute decompania-mamă", a declarat Ovidiu Pop, reprezentantul pentruRomânia al Verbund. Proiectul austriecilor are o durată planificatăde viaţă de 20 de ani.

Un alt proiect care începe să prindă contur este cel alportughezilor de la Martifer care au ales zona Babadagului, judeţulTulcea, pentru a face un parc de dimensiuni medii.
"Cu un total de 20 de turbine, capacitatea totală planificată estede 42 MW, programaţi să intre în operare completă în aprilie 2011.Este posibilă începerea parţială a activităţii spre sfârşitulanului 2010", se arată în proiectul parcului de la Babadag publicatde Ministerul Mediului. La aceste dimensiuni, investiţiaportughezilor ar putea depăşi 60 de milioane de euro.
"Data de începere a construcţiilor a fost estimată a fi 01.06.2010,dar datorită condiţiilor favorabile construirea drumurilor şi afunda­ţiilor a început la sfârşitul lui aprilie 2010. Faza deconstrucţie implică instalarea a 20 de turbine noi de câte 2,1 MWfiecare, precum şi montarea tuturor cablurilor de interconectarenecesare. Parcul eolian are două localizări: Babadag I
(16 turbine) şi Babadag II (4 tubrine)", se mai arată în proiectulMartifer.

Martifer şi-a anunţat intenţia de a face un parc eolian la Babadagîncă din 2007, proiectul fiind blocat o perioadă de timp din cauzaunor conflicte cu autorităţile locale.
Portughezii nu sunt singurii care au întâmpinat dificultăţi în ceeace priveşte relaţia cu autorităţile. Cehii de la CEZ, care au alessă construiască în două comune dobrogene cel mai mare parc eolianpe uscat din Europa, au fost protagoniştii unui conflict fărăprecedent cu primarul din Cogealac, zonă unde ar urma să fiemontate 101 turbine eoliene. Cu toate aces­tea, cehii spun că mergmai departe cu lu­crările după ce au finalizat deja construcţia acirca 120 de turbine eoliene la Fântânele, o lo­ca­litateînvecinată cu Cogealac. În total cehii vor să ridice 240 de turbineeoliene cu o capaci­tate cumulată de 600 MW, aproape cât un reactoral centralei nucleare de la Cernavodă.
În afară de cehii de la CEZ, alţi portughezi se numără printreinvestitorii care au construit eoliene anul acesta. Energias dePortugal a anunţat că va termina în 2010 un parc de
90 MW la Peştera, judeţul Constanţa, şi au în desfăşurare lucrărilela un alt parc de 138 MW la Cernavodă. Italienii de la Enel se aflăşi ei pe lista investitorilor în vânt, alături de Petrom, cea maimare companie locală. Este de aşteptat ca investiţiile în energiarege­nera­bilă să înregistreze un ritm alert de dezvoltare înperioada următoare odată cu intrarea în vigoare a legislaţiei carestabileşte schema de sprijin pentru energia verde. Cum investiţiaîn echipamente este mult mai mare în comparaţie cu metodele clasicede a produce energie, investiţiile în regenerabile trebuiesusţinute prin anumite mecanisme, altfel ele devenind imposibil derecuperat de către investitori.
În România s-a optat pentru mecanismul certificatelor verzi alăturide anumite cote obligatorii de energie verde pe care furnizorii deenergie trebuie să le aibă în coşul pe care îl livrează clienţilor.Furnizorii fac dovada faptului că şi-au respectat cota prin numărulde certificate verzi pe care le au. Producătorii de energie primescaceste certificate verzi pentru fiecare MWh produs. Practic, eicâştigă de două ori din producţia de energie: o dată prin vânzareaenergiei pe piaţă şi o dată prin comercializarea certificatelorverzi către furnizorii de energie verde.

Verbund la Tulcea

n Capacitate instalată: 201 MW în patru proiecte
n Localizare: lângă Casimcea, judeţul Tulcea
n Număr de turbine: 77
n Începerea construcţiilor: iunie 2011
n Finalizarea proiectului: ianuarie 2012
n Valoarea investiţiei: peste 300 mil. euro

Martifer la Babadag

n Capacitatea instalată: 42 MW
n Localizare: Babadag, judeţul Tulcea
n Număr de turbine: 20
n Începerea construcţiilor: aprilie 2010
n Finalizarea construcţiilor: aprilie 2011
n Valoarea investiţiilor: peste 60 mil. euro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO