• Leu / EUR4.9005
  • Leu / GBP5.4945
  • Leu / USD4.4823
Companii

Vânzările limuzinelor mari s-au dublat la începutul anului

Vânzările limuzinelor mari s-au dublat la începutul anului

Autor: Bogdan Alecu

22.03.2011, 23:52 23

Vânzările limuzinelor de clasă mare, al căror preţ porneşte dela 40.000 de euro, s-au majorat cu aproape 90% în primele două lunifaţă de perioada similară a anului trecut, potrivit statisticilorAsociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA),la aproape 100 de maşini.

Cel mai bine vândut model a fost noul Audi A6 (foto), cu circa 30de unităţi, al cărui preţ porneşte de la 42.300 de euro cu TVAinclusă. Pe locul secund se află Mercedes-Benz E-Klasse, cu puţinpeste 20 de maşini, de aproape trei ori mai mult decât în perioadasimilară a anului trecut.

În cazul limuzinelor de lux, cele care au preţuri de peste80.000 de euro, piaţa a s-a apreciat cu 25% în primele două luni,la 15 unităţi cu o valoare totală de peste 1,5 mil. euro. Cea maibine vândută limuzină de lux a fost BMW Seria 7, cu şase unităţi,urmată de Audi A8, cu cinci. Mercedes-Benz a cedat locul al treileanoului Jaguar XJ, din care s-au vândut două unităţi.

Urmează ZF Power Summit 2023
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9005
Diferență: -0,0388
Ieri: 4.9024
Azi: 4.4823
Diferență: 0,4279
Ieri: 4.4632
Azi: 5.4945
Diferență: -0,0382
Ieri: 5.4966
Azi: 4.9076
Diferență: 0,102
Ieri: 4.9026