Piramida alimentară, care indică cantităţile şi tipurile de alimente necesare zilnic pentru menţinerea stării de sănătate, reprezintă un business de 33 mld. lei în 2020 şi 123.000 de oameni, arată o analiză a ZF făcută pe baza datelor de la Registrul Comerţului.
Companiile cu coduri CAEN de fabricarea produselor din carne, prelucrarea şi conservarea cărnii şi prelucrarea şi conservarea cărnii de pasăre au totalizat afaceri de 14,2 miliarde de lei în 2020, cu 38,5% mai mult decât companiile care au cod CAEN de fabricarea pâinii, prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie şi fabricarea produselor de morărit.
În ultimii cinci ani, consumul de pâine din România s-a situat la peste 90 kg/cap de locuitor, dar şi consumul de carne a depăşit 70 kg/cap de locuitor, conform datelor de la INS.