Companii

Viaţa după telemuncă. Am deschis biroul. Cine vine?

Viaţa după telemuncă. Am deschis biroul. Cine vine?

Autor: Ramona Cornea

19.05.2022, 00:03 466

Unu din şapte angajaţi din centrele locale de servicii de externalizare vrea să se întoarcă zilnic la muncă, iar companiile caută metode prin care să facă din nou birourile atractive după doi ani de pandemie şi telemuncă.

„Cum să-mi aduc înapoi angajaţii la birou şi să îi menţin motivaţi după doi ani în care telemunca a devenit noua norma­litate pentru angajaţi?“

Aceasta a fost cea mai mare dilemă din ultimele luni a liderilor din industria locală de servicii de externalizare pentru afaceri, unul dintre cele mai dinamice sectoare ale economiei, care cuprinde în prezent 1.080 de companii cu 178.000 de angajaţi.

Mai puţin de 15% dintre angajaţii din centrele de servicii vor să lucreze doar de la birou, arată rezultatele unui studiu realizat de ABSL (Asociaţia Business Service Leaders în România), asociaţia angajatorilor din acest sector, în perioada februarie-aprilie 2022.

„Circa 49% dintre companiile chestionate de ABSL au afirmat că cele mai mari provocări postpande­mie sunt legate de implicarea şi motivarea angajaţilor şi de a-i convinge să se reîntoarcă la birou“, afirmă Cătălin Iorgulescu, vicepre­şedinte al Asociaţiei Business Service Leaders în România.

Aproximativ 60% dintre companiile participante la studiu spun că între 50% până la 100% dintre angajaţii lor preferă sistemul de lucru hibrid. Dintre aceştia, majoritatea vor lucra de la birou două zile pe săptămână sau trei zile pe săptămână.

„Angajaţii din compania noastră nu s-au reîntors încă la birou. Având în vedere că după perioada pande­mică reîntoarcerea a devenit destul de controversată, am făcut sondaje de opinie în organizaţie pentru a afla ce îşi doresc colegii noştri. Luând în considerare că rezultatele au fost diverse, chiar şi în cadrul aceloraşi echipe - unii colegi îşi doresc reîntoarce­rea în sistem hibrid, alţii telemunca 100% - am luat hotărârea să dăm curs vocii angajaţilor, însă, în acelaşi timp, să urmărim producti­vitatea şi rezultatele pozitive ale businessului“, a spus Roxana Radu, P&O Operations Lead, Chief People Officer în cadrul centrului de servicii al DB Schenker din România, divizia de logistică a gigantului german Deutsche Bahn.

Centrul de servicii al DB Schenker din România este unul dintre cei mai mari angajatori din industria locală de outsourcing, cu mai mult de 950 de angajaţi în 2020.

Aproximativ 60% dintre companiile de outsourcing plănuiesc ca revenirea la birou să se facă printr-o perioadă de reacomodare, în care orice angajat să poată veni la birou atunci când vrea şi fără să existe un număr obligatoriu de zile.

„Treptat, procentul celor care vor lucra de la birou va creşte şi vor începe să apară reguli foarte clare. În stabilirea modului de lucru, companiile vor ţine cont de tipul de activitate prestată, de experienţa, performanţa, mărimea echipei, tipul de proiect, dar şi de preferinţele angajaţilor şi ale clienţilor. Studiul a arătat că toate serviciile furnizate de industria noastră se pot realiza din formatul hibrid, de aceea acest mod de lucru va continua şi după terminarea pandemiei“, a adăugat Cătălin Iorgulescu.

Silvia Calistru, head of recruitment & people development la centrul de servicii SCC, afirmă că organizaţia sa doreşte să păstreze flexibilitatea muncii din această perioadă.

„Dorinţa noastră este să rămâ­nem flexibili. Suntem conştienţi de beneficiile pe care munca la distanţă le-a adus atât businessului, cât şi colaboratorilor SCC la nivel individual. Nu vrem să pierdem aceste beneficii, ci vrem să ne folosim de ele şi în viitor pentru a continua să ne dezvoltăm. Aşadar, din aceast punct de vedere, nu putem spune că am trecut printr-o transformare majoră după ridicarea restricţiilor. În schimb, putem spune că procentul de prezenţă în birou a crescut în mod natural şi, până la finalul anului, estimăm o prezenţă fizică de aproximativ 30% din totalul colaboratorilor SCC“, a spus ea pentru ZF.

Centrul de servicii SCC a fost înfiinţat în anul 2006, are peste 1.000 de angajaţi în centrele sale din Iaşi şi Bacău şi oferă suport în nouă limbi: română, engleză, franceză, spaniolă, italiană, germană, portugheză, rusă şi olandeză pentru peste 2.500 de clienţi din 75 de ţări.

Aproximativ 70% dintre compa­niile membre ale ABSL au raportat că productivitatea angajaţilor este mai mare acum comparativ cu 2020, în timp ce 25% au raportat o productivitate similară cu cea de dinaintea pandemiei.

În plus, lucrul în regim de telemuncă le permite angajatorilor să-şi extindă aria de recrutare în afara oraşelor unde au sediile fizice ale companiilor.

„Ne dorim să ne lărgim orizontul de căutare a talentelor în afara Bucureştiului, iar telemunca 100% ne oferă această posibilitate. Din aceste motive, vom oferi flexibilitate angajaţilor în a-şi alege sistemul de desfăşurare a activităţii potrivit lor. Le oferim colegilor posibilitatea să aibă discuţii deschise şi să hotărască împreună care este modelul potrivit pentru echipa lor, telemunca 100%, sistem hibrid sau o combinaţie între cele două“, spune Roxana Radu de la DB Schenker.

Mai mult de jumătate dintre companiile din industria de outsourcing au observat schimbări în motivele pentru care angajaţii sunt mulţumiţi sau nemulţumiţi la locul de muncă. Cei mai mulţi dintre ei apreciază faptul că au posibili­tatea să lucreze de acasă şi că au găsit un echilibru între muncă şi viaţa personală, însă pentru alţii  acest mod de lucru a dus la o creştere a orelor suplimentare.

Silvia Calistru de la SCC spune că există multe schimbări în comportamentul angajaţilor care au revenit în birouri, atât la nivel profesional, cât şi personal.

„Colaboratorii SCC au dezvoltat noi rutine şi mecanisme de lucru adaptate muncii la distanţă, comu­nicarea se realizează mai mult în scris, competenţele digitale s-au îmbunătăţit semnificativ, flexibilita­tea şi adaptabilitatea în faţa situaţiilor neprevăzute sunt mult mai mari comparativ cu perioada de dinaintea pandemiei. Totodată, remarcăm o nevoie pregnantă din partea colaboratorilor de a fi susţinuţi, ascultaţi şi ghidaţi în activitatea zilnică de către managerul de echipă într-o măsură mult mai mare comparativ cu perioada în care lucram din birou.“

Un campion al transformărilor este rolul de manager, care, în contextul lucrului la distanţă, a devenit catalizatorul schimbării şi comunicării în cadrul echipei, crede ea. 

„Pentru a veni în întâmpinarea angajaţilor, 71% dintre companii au implementat un program flexibil de muncă. Cea mai mare provocare a companiilor din industria noastră rămâne însă motivarea şi implicarea angajaţilor, 28% dintre companii punând acest aspect pe primul loc. Un alt aspect important este necesitatea prezenţei la birou pentru formarea viitorilor lideri. În majoritatea cazurilor, aceştia trebuie să exerseze interacţiunea directă pentru a putea învăţa să conducă echipe într-un mod competent“, a punctat şi Cătălin Iorgulescu.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO