Companii

Vino la Forumul de franciză Transilvania! Inglot: În 2018 avem în plan deschiderea a cinci noi magazine în ţară

Pe plan local, povestea Inglot a început în 2011 prin intermediul Marinelei Mirea, master francizat pentru Inglot în România.

Pe plan local, povestea Inglot a început în 2011 prin intermediul Marinelei Mirea, master francizat pentru Inglot în România.

Autor: Cristina Roşca

30.04.2018, 00:05 799

Brandul polonez de cosmetice profe­sio­nale Inglot, prezent la nivel internaţional cu 800 de magazine, a ajuns în România la o reţea de 11 unităţi şi continuă expan­siu­nea în sistem de franciză.

„Anul trecut a fost un an foarte pro­ductiv, ne-am extins cu şapte noi par­te­neri în toată ţara: la Iaşi, Oradea, Timi­şoara, Bacău, Galaţi şi două unităţi noi în Bucureşti. În 2018 avem în plan deschiderea a cinci noi magazine în ţară şi, bineînteles, vom continua să implementăm activ noile tehnologii şi să aducem noi produse marca Inglot“, spune Marinela Mirea, master­francizat, INGLOT Cosmetics.

Ea va fi prezentă în calitate de speaker pe 16 mai 2018 la prima ediţie a Forumului de franciză Transilvania ce va avea loc la Cluj-Napoca. Printre speakeri  se numără Drossos Chrysanthou, masterfrancizat al  curăţătoriilor 5asec, Moritz Fried, fondator al gelateriilor Moritz Eis, Ştefan Popa, fondator şi CEO al aBeauty Clinique şi Gabriel Vişan, master licenţiat pentru Lea­der­ship Management International şi Institute of Microtraining.

Pentru a putea participa la Forumul de franciză Transilvania vă puteţi înregistra AICI 

În toamna lui 2017 Ziarul Financiar a organizat împreună cu compania de consultanţă francize.ro prima ediţie a Forumului investitorilor în franciză, care a adunat la Bucureşti peste 300 de manageri, antreprenori şi consultanţi.

„Povestea INGLOT începe în urmă cu 30 de ani, cand Wojtek Inglot, un tânăr chi­mist care lucra la acea vreme în departa­men­tul de cercetare şi dezvoltare al unei companii farmaceutice. El a avut ca prin­cipal obiectiv să creeze produse de machiaj la preţuri corecte“, spune Marinela Mirea. Toate produsele Inglot sunt realizate în Uniunea Europeană şi 95% din ele sunt fabricate prin intermediul facilităţilor proprii de producţie.

Pe plan local, povestea Inglot a început în 2011 prin intermediul Marinelei Mirea, master francizat pentru Inglot în România. Ea a renunţat la cariera pe care o avea într-o corporaţie din Austria pentru a se lansa în antreprenoriat. Primii paşi i-a făcut tot în Austria, însă apoi a revenit pe piaţa locală unde a preluat masterfranciza brandului polonez de cosmetice profesionale Inglot.

„În prima etapă, m-am concentrat pe promovarea produselor şi recunoaşterea brandului Inglot, iar din 2015 am început dezvoltarea zonei de retail. În România, Inglot deţine în acest moment 11 parteneri, numărul acestora fiind în crestere, având în vedere că brandul este în continuă evoluţie şi dezvoltă permanent noi produse şi tehnologii.î

Investiţia într-un magazin Inglot se ridică la 50.000 ñ 80.000 de euro. Taxa de franciză este de 7.000 de euro, însă partenerii Inglot nu trebuie să plătească redevenţe lunare. În schimb, ei să contribuie cu 150 de euro lunar la bugetul de marketing al reţelei. Durata contractului de distribuţie este de doi ani.

„Inglot are nevoie de parteneri cu spirit antreprenorial, dedicaţi şi prezenţi în business, de preferat cu inclinaţii către zona de beauty. Scopul nostru trebuie să fie acelaşi: să dezvoltăm Inglot şi să îl ducem în fiecare oraş din ţară.“

Cel mai greu moment pentru Inglot, la nivel local, a fost intrarea pe piaţă pentru că brandul nu era cunoscut, iar oamenii erau mai reticenţi în faţa unui brand polonez, spune antreprenoarea. Ea adaugă că preferinţele consumatorilor din zona de beauty erau îndreptate în mare parte către produsele fabricate în SUA. ÑAnul 2012 ñ 2013 a fost mai greu deoarece am făcut eforturi mai mari pentru a face brandul cunoscut la nivel local.“

În ceea ce priveşte cifra de afaceri estimată pentru 2017 de toate magazinele Inglot din România, aceasta era estimată la 1 milion de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO