Companii

Vinul romanesc atrage investitii din Belarus

07.05.2004, 00:00 47



Producatorul de vinuri Alcovin Macin, detinuta de singurii investitori din Belarus prezenti in Romania, a investit un milion de dolari in imbunatatirea fermentatiei vinurilor si in achizitionarea de utilaje pentru filtrarea si imbutelierea conditionata a vinului. Alcovin estimeaza pentru acest an vanzari de jumatate de milion de euro in crestere cu 50% fata de anul precedent.



"Am reusit intr-un timp destul de scurt sa patrundem cu produsele noastre in aproape toata tara si in viitorul apropiat ne pregatim sa exportam vin pe pietele din Belarus si Rusia", spune Cozma Serghei, directorul general al Alcovin. El afirma, insa, piata din Belarus este dominata traditional de vinurile din Republica Moldova. "Aceasta piata este in primul rand acaparata de bauturile spirtoase iar in al doilea rand de vinurile din Republica Moldova care sunt puternic alcoolizate. Speram ca, incet incet, sa se schimbe aceste traditii. Am demarat, deja, negocierile pentru a face primele exporturi catre Belarus, la inceput in vrac dupa care imbuteliat", afirma Serghei. Pietele din fostul spatiu sovietic cat si cea rusa sunt dominate, in prezent, de producatori de vinuri din Republica Moldova, tara care s-a situat acum doi ani pe primul loc in topul exporturilor romanesti de vin. Exportul vinului romanesc in vrac catre Republica Moldova unde este imbuteliat si reexportat ca produs local este o practica care a starnit ingrijorare in randul producatorilor romani de vinuri.



Alcovin Macin detine peste 100 de hectare in podgoria Sarica Niculitel si este prezenta pe piata de la sfarsitul anului trecut sub marca Curtea Regala cu soiuri de Feteasca Regala, Merlot, Riesling Italian, Sauvignion Blanc, Muscat Ottonel si Pinot Noir. Compania intentioneaza sa acceseze fonduri Sapard pentru achizitionarea a inca 100 de hectare din zona Niculitel.



Piata vinurilor s-a ridicat anul trecut, conform estimarilor Organizatiei Nationale Interprofesionale Vitivinicole (ONIV) la circa 270 de milioane de euro. Principalii jucatori sunt Murfatlar Romania, Jidvei, Vincon Vrancea, Vinia Iasi.
stelian.negrea@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO