Companii

Vinurile producătorului Jidvei ajung pe 14 pieţe din Europa, Asia şi America de Nord. „Recunoaşterea vinurilor româneşti la export este o problemă. Este nevoie de un efort comun de ţară.“

Pe lângă vinuri liniştite, producătorul realizează şi vinuri spumante şi vinars

Pe lângă vinuri liniştite, producătorul realizează şi vinuri spumante şi vinars

Autor: Mădălina Dediu Panaete

11.07.2016, 00:05 514

Producătorul de vin Jidvei din Alba, unul dintre cei mai mari din ţară cu afaceri de 129 mil. lei (29 mil. euro), a ajuns să exporte vinurile în 14 ţări din Europa, Asia şi America de Nord, principalele pieţe pe care este prezent fiind Italia, Spania, SUA şi Japonia.

„Momentan, prioritară este consolidarea pieţelor existente prin atingerea potenţialului maxim, dar, sigur, suntem într-o continuă prospectare a noilor pieţe, în special în condiţiile în care Jidvei a crescut atât cantitativ, cât şi calitativ în ultimii ani şi a putut dezvolta produse cu care să poată ataca şi pieţe pe care înainte nu le-am fi luat în calcul“, a declarat pentru ZF Ioana Benga, export manager în cadrul producătorului deţinut de antreprenorul Claudiu Necşulescu.

Compania are în portofoliu branduri precum Castel, Tezaur, Premiat, Clasic, Nec Plus Ultra sau Grigorescu. Pe lângă vinuri liniştite, producătorul realizează şi vinuri spumante şi vinars.

Ioana Benga spune că pe lângă brandurile consacrate din portofoliu, a observat în ultima perioadă creşteri importante la export şi pentru gama Nec Plus Ultra, dar a reuşit să listeze şi produsele superpremium din portofoliu: gamele Owner’s Choice şi Mysterium. Jidvei are peste 2.500 de hectare plantate cu viţă-de-vie, cu soiuri precum Fetească Regală, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel sau Chardonnay.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO