Companii

Volumul creanţelor gestionate de Next Capital a crescut cu 30% la 9 luni, pe fondul creşterii cererilor de finanţare prin factoring din IT&C

Volumul creanţelor gestionate de Next Capital a crescut cu 30% la 9 luni, pe fondul creşterii cererilor de finanţare prin factoring din IT&C

Autor: Roxana Rosu

19.10.2017, 10:06 278

Next Capital a înregistrat după primele 9 luni ale anului o creştere de peste 30% a volumului creanţelor gestionate prin servicii de factoring, faţă de aceeaşi perioadă din 2016, ajungând la 16 milioane euro.

Aproximativ 30% din valoarea creanţelor gestionate au provenit din domeniul IT&C, urmat de cel al bunurilor de larg consum cu 25% şi de domeniul serviciilor cu 18%.

Peste 90% din volumele de creanţe gestionate de Next Capital au fost facilitate de serviciul de factoring intern (cu regres).

„Şi în acest an sectorul IT&C a continuat să crească, dar şi sectorul construcţiilor a înregistrat o evoluţie pozitivă, ajungând la o pondere de aproximativ 15% din totalul creanţelor administrate. Per total, creşterea pe  care am avut-o se datorează pe de o parte lărgirii portofoliului de clienţi, iar pe de altă parte creşterii cererii din partea clienţilor existenţi, în special pe fondul creşterii cifrei lor de afaceri. Termenele de plată mari, specifice anumitor sectoare de activitate, pun mare presiune pe cash-flow, iar soluţia cea mai la îndemână rămâne extinderea facilităţilor de factoring”, declară Bogdan Roşu, director Next Capital.

Până la finalul acestui an IFN Next Capital Finance SA estimează că va depăşi cifra de afaceri obţinută anul trecut cu aproximativ 45 %.

Potrivit lui Bogdan Roşu, una dintre cele mai mari probleme pe care o întâmpină un IMM în momentul în care are nevoie de finanţare pentru stabilizarea afacerii sau dezvoltarea acesteia este lipsa de garanţii pe care să le propună băncilor pentru a accesa produse de creditare clasice. ”Soluţia simplă este de a-şi căuta în piaţă o soluţie de finanţare fără garanţii (Factoring), însă şi acest proces poate fi dificil şi nu le asigură neapărat acestora cele mai bune condiţii comerciale.”

În acest context, Next Capital a implementat un nou produs, Factoring revers, fiind primul IFN din România care are în portofoliu această ofertă. Prin această soluţie, companiile mari pot asigura furnizorilor proprii un mijloc eficient de finanţare prin factoring, în condiţii comerciale preferenţiale.

Aceste companii (key accounts în principal), devin practic garantul pentru aceste IMM-uri în procesul de finanţare, ele facilitând finanţarea facturilor emise de către furnizori imediat după validarea acestora, încasarea banilor făcâdu-se astfel în termen de câteva ore. ”Este un proces de aprobare iniţială şi derulare ultra-rapid, fără birocraţie, iar clienţii au acces 24/7 la datele actualizate în timp real pe o platforma on-line”, mai declară Bogdan Roşu.

IFN Next Capital Finance SA, fondată în noiembrie 2006, face parte din grupul Next Capital, care oferă soluţii de creditare, cumpărare şi recuperare creanţe, dar şi servicii de tip BPO (Business Process Outsourcing) prin compania OPTIMA SOLUTIONS & SERVICES. Grupul Next Capital cu acţionariat majoritar românesc si minoritar fondul de investiţii britanic North Bridge, a înregistrat în anul 2016 o creştere a cifrei de afaceri de 26%. Next Capital este membru fondator al Asociaţiei Române de Factoring (ARF), iar Bogdan Roşu este în prezent preşedinte al ARF.

 

AFACERI DE LA ZERO