Companii

Volumul schimburilor comerciale dintre Germania şi România ar putea ajunge la 40 mld. euro până la sfârşitul anului, maxim istoric, după ce în primele nouă luni ale anului volumul s-a apropiat de 30 mld. euro

Sebastian Metz, director general AHK România

Sebastian Metz, director general AHK România

Autor: Cristina Bellu

04.11.2022, 12:30 337

Volumul schimburilor comerciale dintre Germania şi România a crescut în primele nouă luni ale anului cu 17,7% comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la valoarea de 28,8 mld. euro, arată estimările făcute de oficialii Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România), citând cele mai recente date publicate de Oficiului Federal de Statistică (Destatis).

În perioada ianuarie-septembrie 2022, exporturile către România s-au ridicat la 14,8 mld. euro, ceea ce înseamnă o creştere de 8,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2021, în vreme ce importurile Germaniei din România se apropie de 13,1 mld. euro, în creştere cu 20,6% an/an.

Rezultatele înregistrate plasează România pe locul 19 în topul partenerilor comerciali ai Germaniei privind exporturile şi pe locul 21 privind importurile.

„Datele prezentate arată o dinamică susţinută a relaţiilor economice bilaterale şi reprezintă un indicator că firmele germane vor să investească în continuare în România. Apropierea de Europa de Vest, în special în contextul reorientării lanţurilor de aprovizionare, şi apartenenţa la UE şi NATO sunt atuuri importante ale României. Sperăm că România va reuşi să-şi materializeze atuurile privind securitatea energetică şi aprovizionarea cu energie, respectiv să atragă investiţii suplimentare în acest domeniu”, spune Sebastian Metz, director general AHK România.

El apreciază că volumul schimburilor comerciale dintre Germania şi România ar putea să atingă 40 mld. euro până la sfârşitul anului, un maxim istoric în relaţiile bilaterale comerciale dintre cele două ţări.

„Comerţul bilateral are un real potenţial ca până la finele lui 2022 să atingă un volum al schimburilor de 40 mld. euro şi astfel maxime istorice în relaţiile bilaterale comerciale în anul în care AHK România aniversează 20 de ani de la înfiinţare”.

Oficialul AHK România susţine împreună cu organizaţia pe care o reprezintă aderarea României la spaţiul Schengen, şi consideră că pe lângă numeroasele beneficii economice concrete, de care mediul de afaceri are nevoie urgentă într-un context macroeconomic dificil, acest lucru reprezintă şi un semnal politic puternic al faptului că România este membru cu drepturi depline al UE şi că evoluţiile sale pozitive în ce priveşte integrarea în familia europeană sunt recunoscute în consecinţă.

AHK România este reprezentanţa oficială a economiei germane şi totodată cea mai mare Cameră de comerţ bilaterală din România. Înfiinţată în 2002, AHK numără circa 550 de firme-membre şi oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informaţii şi experienţe. Prin serviciile pe care le oferă şi prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susţine activ companiile germane la intrarea lor pe piaţa românească şi este totodată partener al firmelor româneşti interesate de piaţa germană.

 
 
 
 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO