Dezvoltatorul belgian de spaţii logistice Warehouses De Pauw (WDP), prezent şi în România, a identificat în al doilea trimestru din acest an posibilitatea de a achiziţiona un portofoliu de 136.000 mp de depozite închiriabile şi o parcelă amplă de teren pentru dezvoltări viitoare de peste 300.000 mp de potenţial GLA.
Investiţia se ridică la aproximativ 110 milioane de euro, potrivit unui raport al dezvoltatorului. Portofoliul include depozite de clasa A şi proprietăţi industriale uşoare închiriate. Proprietăţile reprezintă portofoliul Global Vision de pe plan local.
„Locaţiile din Chitila, zona Bucureşti, lângă WDP Dragomireşti şi Târgu-Mureş, în Transilvania, un hub logistic crucial datorită conectării recente la reţeaua de autostrăzi în creştere a României, sunt o completare suplimentară prezenţei existente a WDP în aceste regiuni.
În Constanţa Business Park, lângă cel mai mare port de la Marea Neagră şi un hub strategic de importanţă majoră, WDP achiziţionează un sit construit, cu teren pentru dezvoltări viitoare. Acest sit este direct adiacent zonei portuare şi poate fi conectat la reţeaua feroviară. Între timp, autorizaţia de construire pentru un alt depozit a fost finalizată şi dezvoltarea (pentru care negocierile comerciale sunt în curs de desfăşurare) poate fi începută imediat ce un acord de preînchiriere este semnat“, au spus oficialii companiei.