Companii

Who’s who in business. Cine conduce McKinsey în România, liderul pieţei locale de consultanţă în management

Who’s who in business. Cine conduce McKinsey în...

Autor: Adelina Mihai

3437

Daniel Spirion lucrează de peste 12 ani pentru firma de consultanţă în management strategic McKinsey & Company, iar în prezent ocupă funcţia de managing partner pe România şi liderul practicii de telecom, media şi tehnologie pentru Europa Centrală şi de Est.

Absolvent al Facultăţii de relaţii economice internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Daniel Spiridon a urmat şi un program de matserat în afaceri internaţionale şi finanţe în cadrul şcolii de afaceri norvegiene BI Norwegian Business School. El şi-a început cariera în McKinsey în Oslo, în 2005, ca junior associate, iar de la finalul anului 2006 până în 2008 a ocupat funcţia de associate. Din toamna lui 2008 s-a întors în România, la biroul McKinsey din Bucureşti, ca engeagement manager, iar din 2011 până în 2013 a ocupat poziţia de associate principal. În prezent, el conduce o companie cu afaceri de 24,4 milioane de euro în 2015, cu un profit net de aproape 4 milioane de euro şi 37 de consultanţi. De-a lungul carierei, Daniel Spiridon a condus peste 60 de proiecte de consultanţă în 16 ţări şi a consiliat clienţi din sectoare precum telecomunicaţii, servicii financiare, energie şi bunuri de larg consum.

Anterior, conducerea locală a McKinsey a fost asigurată de Andrei Caramitru, care a lucrat timp de 16 ani pentru companie şi care în prezent este partener în cadrul unei divizii a  companiei de consultanţă Boston Consulting Group, acoperind Austria, Germania, Europa Centrală şi de Est şi Orientul Mijlociu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO