Companii

​Wizz Air mizează pe aeroportul Băneasa şi deschide bază aeriană pe terminalul secund din Bucureşti. Compania va opera zboruri pe cinci rute de pe Băneasa

​Wizz Air mizează pe aeroportul Băneasa şi deschide...

Autor: Miruna Diaconu

24.01.2025, 11:47 893

Compania ungară Wizz Air, cel mai mare operator aerian de pe plan local, mizează şi mai mult pe aeroportul Băneasa şi deschide acolo bază aeriană începând cu 1 aprilie 2025, de une va opera zboruri pe cinci rute, au anunţat reprezentanţii companiei. Compania a operat deja primele zboruri regulate de pe aeroportul Băneasa în vara anului trecut, fiind astfel o testare a modului în care se poate opera de pe aeroportul secund din Bucureşti.

Astfel, Băneasa devine o opţiune tot mai importantă pentru operatorii aerieni în contextul în care aeroportul Otopeni este supraaglomerat.

„Pe măsură ce continuăm să ne extindem reţeaua şi să avem o cotă de piaţă de 55% în România, suntem mândri să stabilim o nouă bază la Aeroportul Bucureşti Băneasa şi să lansăm trei rute noi din capitală. Această extindere va oferi aproape 750.000 de locuri suplimentare pentru pasagerii ce călătoresc spre şi dinspre capitală în vara acestui an, asigurând o creştere cu 18% a capacităţii în Bucureşti comparativ cu vara trecută”, spune Mauro Peneda, Managing Director în cadrul Wizz Air Malta.

Începând cu 1 aprilie, Wizz Air va începe operaţiunile de bază de pe Aeroportul Bucureşti Băneasa. Pe lângă zborurile către Napoli (Italia) şi Cracovia (Polonia) care sunt deja în serviciu, compania aeriană va lansa rute din Bucureşti Băneasa către Abu Dhabi (EAU) în 30 martie, către Londra Luton (Marea Britanie) în 1 aprilie şi către Varşovia (Polonia) în 9 iunie.

De asemenea, Wizz Air va lansa noi rute şi de pe aeroportul Otopeni către Gran Canaria (Spania), Frankfurt Hahn (Germania) şi Friedrichshafen (Germania).

Pentru susţinerea creşterii operaţiunilor din Bucureşti, Wizz Air alocă două aeronave Airbus A321neo, ajungând astfel la 21 de aeronave în Bucureşti.​​​

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Power Summit 2025