Companii

Zara din Băneasa vinde de 12 mil. euro anual. Cu cine se bate pentru titlul de cel mai bun magazin de modă din România?

Zara din Băneasa vinde de 12 mil. euro anual. Cu cine se bate pentru titlul de cel mai bun magazin de modă din România?

Foto: Cristina Nichitus

Autor: Cristina Rosca

09.01.2012, 11:11 1937

Magazinul Zara al grupului spaniol Inditex, cel mai mare de pe piaţa locală, are, potrivit calculelor ZF vânzări anuale de circa 12 mil. euro. Chiria pentru magazinul Zara este de aproape 50.000 de euro pe lună, respectiv 600.000 de euro pe an. La un nivel al chiriei de 5% din vânzările anuale, încasările magazinului se ridică la circa 12 mil. euro pe an.

Zara se înscrie astfel în cursa pentru cel mai bun magazin de fashion din România din punctul de vedere al vânzărilor. Principalul său competitor este magazinul germanilor de la Peek&Cloppenburg din acelaşi centru comercial, care în 2010 a avut vânzări de 13,4 mil. euro şi profit de aproape 2 milioane de euro. Magazinul germanilor este de două ori mai mare ca suprafaţă decât cele mai mari unităţi ale Zara, care se situează între 2.000 şi 2.500 de metri pătraţi.

Datele deţinute de ZF nu includ însă şi valoarea chiriei sau a vânzărilor pentru magazinul H&M deschis în primăvara anului trecut în centrul comercial din nordul capitalei. Potrivit informaţiilor deţinute de ZF acest magazin se află în topul celor mai mari încasări.

Valoarea vânzărilor magazinelor din centrele comerciale este o informaţie bine păstrată de companii, care nu anunţă decât cifra de afaceri pentru tot lanţul. Spre exemplu, Zara Bucureşti, care operează magazinele cu acelaşi nume, a obţinut în 2010 afaceri de aproape 58 mil. euro cu un total de 13 unităţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO