Companii

ZF Antreprenorii României: În lipsa infrastructurii care să aducă investitori străini, dezvoltarea economiei Moldovei este pe umerii capitalului privat românesc

Peste 230 de oameni de afaceri au participat la Iaşi la cea de-a cincea conferinţă ZF Antreprenorii României organizată de ZF împreună cu Banca Transilvania. Primele patru întâlniri au avut loc la Piteşti, Braşov, Sibiu şi Timişoara

Autor: Mădălina Dediu Panaete

16.05.2016, 00:05 466

Judeţele Vaslui, Bacău, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Botoşani au cea mai mare pondere a capitalului privat românesc în cifra de afaceri totală a companiilor, între 60 şi 80%, astfel încât se poate spune că dezvoltarea economică din Moldova este aproape integral pe umerii întreprinzătorilor români din zonă, din cauza accesului dificil al investitorilor străini care nu au la dispoziţie autostrăzi.

„Ne aflăm în polul sărăciei eu­ropene pentru că re­gi­unea nord-est este cea mai să­racă zonă din UE, Republica Moldova este cea mai să­racă ţară din Europa, iar Cernăuţi este cea mai săracă din Ucraina. Fără autostrăzi care să lege estul de vest, regiunea Moldova va fi con­dam­nată la un nivel de dezvoltare atât cât ne per­mite folosirea singurei resurse pe care o avem - inteligenţa“, a spus Paul Butnariu, pre­şedintele Camerei de Comerţ şi Industrie din Iaşi.

El a fost prezent în cadrul conferinţei „Capitalul privat românesc - o şansă pentru dezvoltarea economică a României“, orga­nizată de ZF împreună cu Banca Transilvania la Iaşi. Aceasta este a cincea oprire a proiectului ZF Antreprenorii României, după Timişoara, Sibiu, Piteşti şi Braşov, iar în perioada următoare proiectul ZF va continua în cele mai mari oraşe din ţară.

Următoarea conferinţă din cadrul proiectului va fi la Craiova, pe 24 mai.

În cadrul dezbaterii, unde au fost prezenţi peste 250 de antreprenori, manageri şi ban­cheri, s-au discutat problemele a şase judeţe din nord-estul României, şi anume Iaşi, Bacău, Botoşani, Suceava, Vaslui şi Neamţ. Infra­structura este de departe cea mai mare pro­blemă subliniată de antreprenorii participanţi la eveniment, 43% dintre oamenii de afaceri români aflaţi în sală spunând că aceasta este cel mai mare obstacol pentru creşterea investiţiilor private româneşti în cele şase judeţe. „Nu avem autostrăzi, nu avem specialişti, nu avem cultură antreprenorială, dar toate instituţiile statului au o poziţie extrem de ostilă faţă de noi“, a spus Doina Cepalis, antre­prenoarea care conduce producătorul de scaune auto pentru copii Te-Rox Paşcani, care deţine cinci fabrici cu peste 1.000 de salariaţi.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Cele mai citite ştiri