Companii

ZF Antreprenorii României. Producătorul de pungi din plastic Moviplast din Dolj exportă 40% din producţie

Virgil Fira, Moviplast Craiova: Doljul este al doilea judeţ din ţară după numărul de şomeri, dar să găseşti un muncitor este la limita consumului nervos.

Virgil Fira, Moviplast Craiova: Doljul este al doilea judeţ din ţară după numărul de şomeri, dar să găseşti un muncitor este la limita consumului nervos.

Autor: Mădălina Dediu Panaete

01.06.2016, 00:00 451

Virgil Fira, administrator al producătorului de pungi, saci, folii sau sacoşe din plastic Moviplast din Craiova (jud. Dolj), spune că a observat o tendinţă de mutare a producţiei unor bunuri din zona Asiei către România, chiar şi businessul pe care îl conduce încheiând un parteneriat cu o companie din Hong Kong.

„Noi am fost auditaţi de o companie cu sediul din Hong Kong, au fost mulţumiţi, ne-au dat comezi şi produsele au plecat către ţări din Uniunea Europeană şi către Norvegia. Această colaborare a început în urmă cu doi ani şi dă rezultate. Antreprenori, nu refuzaţi asemenea oferte! Nu este cazul să mai aşteptăm sprijin de la autorităţi“, a declarat antre­prenorul în cadrul conferinţei „Capitalul privat ro­mânesc - o şansă pentru dez­voltarea economică a Ro­mâniei“, organizată de ZF îm­preună cu Banca Transil­vania la Craiova. Aceasta este a şasea oprire a proiectului ZF Antreprenorii Ro­mâniei, după Timişoara, Sibiu, Piteşti, Braşov şi Iaşi, iar în pe­rioada următoare proiectul va continua în cele mai mari oraşe din ţară. Următoarea oprire a eveni­mentului va fi la Alba Iulia, pe 7 iunie.

Virgil Fira spune că mare parte din producţie pleacă la ex­port şi că judeţul de reşedinţă- Dolj- nu reprezintă decât 2% din businessul companiei.

„Exportăm în jur de 40% din producţie, iar în Dolj vindem sub 2% din ceea ce producem. Nu avem cerere în zonă. Avem foarte puţini clienţi în această zonă, inclusiv în ju­deţele limotro­fe“, a continuat antreprenorul, care conduce o companie cu afa­ceri de circa 30 de milioane de lei anual.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO