Companii

ZF Audio Special. 15 minute cu un antreprenor. Grigore Horoi, preşedintele Agricola: Ne-am dori să menţinem preţurile la acest nivel o perioadă lungă de timp, dar, totodată, avem datoria să menţinem viabilitatea businessului. „Nici noi şi nici alte companii din industrie nu am putut să onorăm toate comenzile“

ZF Audio Special. 15 minute cu un antreprenor. Grigore Horoi, preşedintele Agricola: Ne-am dori să menţinem preţurile la acest nivel o perioadă lungă de timp, dar, totodată, avem datoria să menţinem viabilitatea businessului. „Nici noi şi nici alte companii din industrie nu am putut să onorăm toate comenzile“

Grigore Horoi, preşedintele Agricola: Ar trebui ca rambursările de TVA şi plata ajutoarelor de stat să fie accelerate. În general, la noi lucrurile merg nefiresc de greu, dar măcar acum să fie altfel. La nivel declarativ, pare că înţeleg rolul economiei în ecuaţia vieţii noastre, dar să vedem dacă o pun şi în practică

Autor: Florentina Niţu

30.03.2020, 11:50 159

Grigore Horoi, preşedintele gru­pului Agricola din Bacău, unul dintre cei mai mari producători de carne din România, consideră că în contextul evoluţiei noului coronavirus, producă­torii din industria alimentară ar trebui să menţină preţurile la nivelul mediu din ultimele trei luni, o măsură necesară într-o astfel de criză.

„Mi-aş dori ca tot acest an să menţinem preţurile la nivelul la care sunt, deşi în perioada de iarnă nu se fac bani în industria noastră, pentru că marjele de adaos sunt mici şi cererea, la fel. (...) Înţelegem nevoile comunităţii şi ne-am dori să menţinem preţurile la acest nivel o perioadă lungă de timp, dar, totodată, avem datoria să menţinem viabili­tatea busines­sului“, a spus Grigore Horoi, preşedintele grupului Agricola din Bacău, în cadrul emisiunii ZF Audio Special - 15 minute cu un antreprenor. Antreprenorul Grigore Horoi şi-a început activitatea în cadrul grupului Agricola din Bacău în 1997 ca vicepreşedinte al companiei, poziţie din care a coordonat partea economico-financiară, de marketing şi de vânzări a businessului, iar în 2009 a fost numit preşedinte al Agricola International Bacău, afacere ce a ajuns anul trecut la venituri de 162 de milioane de euro, în creştere cu 8% faţă de anul precedent.

 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO