♦ Preţurile apartamentelor vechi cu 3 camere din Capitală au înregistrat o scădere uşoară în februarie faţă de ianuarie după o accelerare puternică pe început de an, în ianuarie 2022 ♦ Pe de altă parte, chiar şi aşa, dacă în 2021 de la an la an creşterile lunare erau de 3-5%, 2022 a adus din start un avans de şapte procente faţă de ianuarie 2021, iar acum un avans de 6,6%.
Preţurile apartamentelor vechi cu 3 camere din Capitală au scăzut, în medie, la nivelul lunii februarie 2022 cu 300 de euro sau 0,28% faţă de ianuarie, după un salt puternic înregistrat în prima lună din an, de 1.600 de euro, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară SVN România. Deja în ultimul an preţurile se apropie tot mai mult faţă de valorile din 2009, însă rămân departe de mediile anului 2008. Comparativ cu februarie 2021, creşterea este de 6,6% sau 6.500 de euro.
Andrei Sârbu, CEO al SVN România, declara anterior că pentru 2022 se aşteaptă la o majorare de 15% a preţurilor pe segment nou, în principal ca urmare a creşterii costurilor, şi o majorare mai redusă pe segmentul locuinţelor vechi. El explică faptul că în ianuarie au fost înregistrate creşteri mai mari prin faptul că la început de an sunt de regulă scoase la vânzare mai multe proprietăţi, iar aşteptările proprietarilor sunt mai mari.