• Leu / EUR5.0904
  • Leu / GBP5.8057
  • Leu / USD4.3406
Companii

ZF Index Imobiliar octombrie 2025. Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut cu 8.000 de euro de la o lună la alta.Locuinţele vechi din Capitală se apropie de pragul de 135.000 de euro

Autor: Bogdan Alecu

16.11.2025, 10:40 28900

CLICK AICI PENTRU INFOGRAFICUL CARE ÎNSOȚEȘTE ACEST ARTICOL, DISPONIBIL EXCLUSIV PE ZF CORPORATE

 Ritmul de creştere a preţurilor pe piaţa locuinţelor vechi din Bucureşti s-a accelerat în octombrie, când media a urcat la 134.923 de euro, un avans lunar de 1,6% şi anual de 20,1%  În timp ce tot mai mulţi cumpărători se orientează spre piaţa secundară, vânzările de locuinţe au rămas stabile la nivel naţional, cu peste 119.500 de unităţi tranzacţionate în primele nouă luni, în timp ce Bucureşti-Ilfov a înregistrat o scădere uşoară, de 3,4%.

Preţul mediu cerut pentru un apartament vechi cu trei camere din Bucu­reşti a ajuns în octombrie 2025 la 134.923 de euro, în creştere cu 1,6% faţă de septem­brie, respectiv cu 2.231 de euro într-o singură lună. Comparativ cu octom­brie 2024, preţurile sunt mai mari cu 22.615 de euro, echivalentul unui avans anual de 20,1%, potrivit date­lor din ZF Index Imobiliar, realizat în parteneriat cu SVN România.

Este cel mai ridicat ritm de creş­tere anual din ultimii doi ani şi mar­chează un nou record pentru piaţa locuinţelor vechi din Capitală. Creş­te­rea vine în contextul în care tot mai mulţi cumpărători se orientează către segmentul secundar, pe fondul ofertei reduse de locuinţe noi şi al efectului întârziat al majorării cotei de TVA.

„Preţurile locuinţelor vechi din Bucureşti şi-au accelerat creşterea în ultimele luni ca urmare a redirec­ţio­nării spre piaţa secundară a unei părţi din cererea pentru locuinţe noi, vân­ză­torii de apartamente vechi do­rind să profite de momentul actu­al. Esti­măm însă că următoarele luni vor adu­ce o plafonare a acestui ritm de creştere şi chiar o încetinire, având în vedere şi rata în creştere a inflaţiei şi cheltuielile tot mai mari ale popu­laţiei. Scăderea semnificati­vă a cererii pe anumite seg­mente ale pieţei noi ar trebui să îi de­termine pe dezvoltatori să îşi adap­teze planurile de business din timp pentru perioada 2026-2027 şi să apeleze la consultanţă de specia­li­tate. Însă, chiar dacă cli­ma­tul general s-a înrăutăţit, ac­cesibi­litatea cumpă­rării unei locuinţe este în continuare la un nivel foarte bun: 96 de salarii medii pe economie pentru a cumpăra un a­partament cu două camere (50 de me­tri pătraţi utili) în Bucureşti vs. 84 de salarii medii la începutul anului dar mai puţin comparativ cu 105 salarii medii în 2020 sau 396 în momentul de vârf din 2008“, a declarat Andrei Sârbu, CEO SVN România.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 5.0904
Diferență: 0,0118
Ieri: 5.0898
Azi: 4.3406
Diferență: -0,2
Ieri: 4.3493
Azi: 5.8057
Diferență: -0,2097
Ieri: 5.8179
Azi: 5.4586
Diferență: 0,1302
Ieri: 5.4515