Companii

ZF Index Imobiliar. Preţurile apartamentelor de 3 camere decolează în Capitală. Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut cu peste 15.000 de euro în numai câteva luni

Autor: Bogdan Alecu

07.09.2024, 14:12 18596

După a­van­sul de 4,4% din iulie 2024 versus iulie 2023, au­gust creşte cu 4,9%. Astfel, media preţu­rilor în august 2024 a ajuns la 111.300 euro, potrivit Indexului Imobiliar ZF realizat alături de compania de consultanţă imo­bilia­ră SVN România.

Începând cu luna ianuarie 2024 ZF Index Imobiliar vine cu 13 zone în loc de 20, concentrându-se pe cartierele cu mai multe anunţuri, astfel încât acurateţea informaţii­lor să fie cât mai mare. Din acest motiv au fost eliminate zone precum 1 Mai, 13 Sep­tembrie şi Vitan Mall, iar Brâncoveanu acum este calculat ca parte din Olteniţei, Mihai Bravu din Iancului, Ştefan cel Mare din Moşilor, iar Victoriei alături de Unirii, ca parte a zonei centrale a Capitalei. În plus, sunt luate în calcul acum apartamentele construite între 1978 şi 1990, nu doar între 1980 şi 1990.

Din cele 13 zone ale Capitalei luate în calcul, doar trei au scăzut în august faţă de iulie, iar două au accelerat. An la an, nouă zone au crescut iar trei au scăzut. Mai mult, patru zone au crescut cu două cifre an la an.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro