Companii

ZF Investiţi în România! Vlas Veaceslav, Ecovillas: Oamenii sunt tot mai interesaţi de casele eficiente energetic

Autor: Bogdan Alecu

09.09.2024, 00:04 106

„Ecovillas, companie de construcţii care a imple­mentat pe piaţa rezidenţială din România conceptul de casă eficientă energetic şi l-a transpus în proiecte imobiliare, mizează pe o cerere tot mai mare de locuinţe cu un consum scăzut de energie“, a explicat Vlas Veaceslav, CEO al Ecovillas, în cadrul emisiunii ZF Investiţi în România! Un proiect ZF şi CEC Bank.

Ecovillas a intrat pe piaţa rezidenţială din România cu primele proiecte de locuinţe eficiente energetic în 2014. În ultimii zece ani, compania a realizat mai multe proiecte, printre cele finalizate deja fiind proiectul Eco­villas Sector 5, un ansamblu de 33 de locuinţe construit în 2016. Un alt proiect este Loft Green Apartments, ansam­blu de trei blocuri cu un total de 154 de apartamente.

„Ecovillas a realizat în România proiecte reziden­ţia­le multifamiliare care sunt alimentate cu energie termică doar din sol, cu ajutorul pompelor de căldură. Practic, în proiectele noastre nu avem racordare la reţeaua de gaze. Toată încălzirea locuinţei, răcirea ei şi pregătirea ape calde menajere se realizează din resurse geotermale“, a precizat Vlas Veaceslav.

Construcţia unei locuinţe eficiente energetic presu­pune însă respectarea standardelor nZEB (nearly Zero Energy Building), pe care Ecovillas îl implementează deja de mai mulţi ani, deşi acesta a devenit obligatoriu în statele membre ale UE abia de la finalul lui 2023.

În prezent, compania are în lucru două proiecte, Epique Home, un ansamblu de 18 case în sistem duplex, în zona Pipera, şi Ecovillas Otopeni, un proiect de nouă case cu o abordare inovatoare.

„Proiectul Epique vine cu o arhitectură specială, în care folosim materiale cât mai sustenabile, naturale. În orice proiect pe care îl realizăm, alături de componenta tehnologică, arhitectura este un element important. Încer­căm să îmbinăm frumosul cu funcţionalitatea şi eficienţa energetică“, a explicat CEO-ul companiei.

Locuinţele sunt echipate, din construcţie, cu toată infrastructura electrică necesară panourilor fotovoltaice.

De asemenea, locuinţele au şi tot cablajul necesar instalării de prize pentru alimentarea maşinilor electrice.

„De exemplu, sistemele de panouri solare, care sunt opţionale, fac ca locuinţele din proiectul Epique home să aibă costuri aproape zero la întreţinere. Aceasta include aerul condiţionat (răcire pasivă), sistemul de încălzire pe timp de iarnă, prepararea apei calde menajere şi ventilarea activă în toate camerele“, a detaliat Vlas Veaceslav.

Preţul de construcţie este de aproximativ 2000 de euro/mp, nu cu mult mare decât cel al unui proiect imobilar standard, iar cererea este în creştere, potrivit dezvoltatorului. „Sunt tot mai mulţi oameni care ştiu deja ce înseamnă eficienţa energetică, preocupaţi de protecţia mediului înconjurător şi care înţeleg că trebuie să plătească un pic mai mult iniţial dar se pot folosi de această casă 15-20 de ani cu costuri reduse“, a explicat CEO-ul companiei. Drept dovadă, la doar un an de la lansare, casele din proiectul din Pipera sunt deja vândute în proporţie de 75%. Pentru cel din Otopeni, procentul este de aproximativ 50%, însă acesta a fost scos la vânzare de doar câteva luni. Ambele proiecte au ca termen de finalizare primăvara anului următor.