Companii

ZF lansează proiectul Gen Z, generaţia care va construi lumea de mâine: Cum îşi aleg jobul şi brandurile? Care sunt greşelile generaţiilor trecute şi cum vor schimba lumea cei sub 25 de ani?

Autor: Roxana Petrescu

14.04.2022, 00:07 2689

♦ Cinci tineri, toţi cu vârste sub 25 de ani, vorbesc cu Ziarul Financiar despre joburile lor, despre unde greşesc şefii lor şi cum vor reuşi ei, prin alegerile personale, să aducă o schimbare în bine. Toţi lucrează în domenii de care sunt pasionaţi, toţi sunt conştiincioşi din punct de vedere financiar, pentru majoritatea brandurile nu mai înseamnă nimic dacă nu sunt legate de un model de business sustenabil. Cer empatie, feedback pozitiv, nu mai vor patroni sau şefi la locul de muncă, ci aliaţi. Faceţi cunoştinţă cu ei!

„Pentru că încă îmi dă sens şi pentru că e un job care mă face să simt că am şi o misiune, nu doar un program de lucru de la 9 la 5 pe care iau nişte bani“, spune C., 25 de ani, aflat la graniţa dintre mileniali şi Gen Z, activ într-un domeniu creativ.

„Pentru că nu mă lasă să mă plictisesc şi că văd mereu ceva provocator, astfel probabil că aş rămâne într-o zonă de confort şi la un moment dat m-aş plafona. Cred că voi rămâne la actualul job pe termen lung, momentan nu prea mă pot vedea în altă parte“, spune şi M., 24 de ani, pasionată de ceea ce face.

Pasiunea pentru joburile în care se află este unul dintre cei interesanţi numitori comuni ai celor din generaţia Z. Jobul nu este doar un mijloc de a-ţi asigura cele necesare, ci devine mai mult ca niciodată o extensie a personalităţii.

„M-am angajat încă din timpul facultăţii şi consider că sunt una dintre persoanele norocoase din generaţia mea datorită  faptului că am reuşit să şi lucrez în domeniul pe care l-am studiat. Îmi doresc să rămân cât mai mult în domeniul în care lucrez acum (jurnalism) şi să profit de fiecare oportunitate de creştere pe plan profesional şi personal“, spune şi A.

Această raportare la job schimbă fundamental dinamica forţelor din cadrul organizaţiilor. Cei care au azi sub 25 de ani nu au aceeaşi recunoaştere faţă de autoritate ca generaţiile anterioare, caută mentori, nu şefi, vor feedback pozitiv alături de idei de îmbunătăţire şi vor să fie bine plătiţi. „Mulţi sunt surprinşi în piaţa muncii că «cer copiii ăştia câte 2.000 de euro sau pleacă în altă parte», însă mie mi se pare firesc ca în sfârşit să ajungă şi generaţiile următoare să aibă un curaj pe care generaţiile anterioare nu l-au avut. Să trecem odată de la frica de patroni şi de la frica de a nu a mai avea job a doua zi la curajul de a cere să fim plătiţi şi respectaţi aşa cum trebuie.

Până la urmă, rezultatele record pe care le-au avut unele afaceri chiar şi în pandemie au însemnat de cele mai multe ori angajaţi suprasolicitaţi care au fost puşi să muncească mai mult, care au livrat, dar care trebuie să primească şi bani pe măsură. Cred că noua generaţie are mai mult curaj să ceară lucrurile astea“, spune C.

Nu ştie dacă neapărat ar fi el un şef mai bun, dar ştie exact cum şi-ar dori să fie un şef pe care l-ar respecta. 

„Ca orice tânăr ştiu ce mi-aş fi dorit de la un şef: mai mult feedback pozitiv, mai multă îndrumare, mai multe informaţii valoroase şi instrumente care să mă ajute să îmi ating potenţialul mai rapid în interiorul organizaţiei şi nu numai. Asta înseamnă că eu ca şef probabil aş încerca în primul rând să dezvolt un cadru de lucru centrat pe angajat „ mai ales în contextul în care aş conduce o firmă în care fără angajaţi nu am de fapt nimic. În plus, un model bazat pe feedback pozitiv e destul de simplu dacă e implementat de la început şi înseamnă că şeful îţi mai spune şi de lucrurile pe care le-ai făcut bine, nu doar de alea pe care le-ai făcut rău, perpetuând în mod eronat o cultură în care greşeala e problematică, la fel cum a făcut şi sistemul şcolar.“

Faţă de cei de dinaintea lor, cei de azi spun că marele lor avantaj este faptul că ştiu să se informeze corect. Sursele sunt oricum infinite.

„Nu îmi place la generaţiile de dinaintea mea faptul că n-au învăţat din greşeli şi efectele se răsfrâng acum asupra generaţiilor mai tinere. De-a lungul anilor, au dovedit că nu ştiu să se informeze corect, să îşi aleagă liderii, să îşi crească odraslele şi să aibă grijă, în general, de societate şi de mediu“, explică E. Despre sine spune că este foarte bine ancorat în realitate şi că are curajul de a aborda teme pentru care mulţi sunt încă tabu, cum este cazul mersului la psiholog. Pe termen lung, vrea să plece din ţară.

„Sunt mândru de faptul că am decis să îmi îmbunătăţesc sănătatea mintală şi să merg în cele din urmă la un psiholog, având în vedere că mi-am ignorat problemele pentru o perioadă prea lungă de timp.“

M., de exemplu, nu se vede deocamdată în rolul de şefă, dar ştie ce ar face mai bine dacă ar ajunge acolo.

„Nu ştiu dacă celelalte generaţii au greşit cu ceva, însă, uneori, nu strică un pic mai multă empatie din partea lor. Nu m-aş vedea în rolul de şef, e nevoie de a organiza oameni şi de a fi atent la foarte multe detalii, am capacitatea de a fi atentă şi a analiza detalii, însă uneori e dificil să gestionez emoţiile tuturor.“

Nici F. Nu crede că va ajunge şefă, deşi îi place foarte mult jobul pe care îl face. Mirajul funcţiei pare să pălească pentru exponenţii Gen Z.

„Nu cred ca sunt acum pregătită să fiu şefă, pentru că nu sunt suficient de organizată. Atuul meu cred că e să ascult oamenii. În plus, sunt calmă şi înţelegătoare, lucru care nu ajută neapărat în situaţii de criză. Am dovedit că pot învăţa multe lucruri într-un timp scurt (motivul pentru care am şi fost angajată) şi că am mereu energie să încep noi activităţi/ proiecte. Sunt mândră că am urmat instinctul de a face ce-mi place. Şi mândria personală e că dintr-un sat cu 200 de locuitori am ajuns într-un oraş cu 2 milioane“, spune F. zâmbind.

În ciuda tuturor problemelor cu care se confruntă sistemul educaţional azi, pentru cei cinci tineri Z cu care a vorbit ZF şcoala rămâne importantă.

„Am fost mereu genul de copil care ştia că trebuie să meargă la şcoală, să înveţe, să fie chiar autodidact în unele cazuri. În copilărie, până prin clasa a 7-a sau a 8-a, şcoala şi învăţatul erau nişte lucruri pe care ştiam că trebuie să le iau în serios, dar pentru că aşa mi se spunea. Crescând, am înţeles că e important să înveţi ce îţi place, ce ar putea să îţi folosească, să selectezi anumite informaţii, să cauţi ce crezi tu că te-ar avantaja şi să încerci să îţi dai seama către ce vrei să te îndrepţi pe plan profesional. şcoala a fost mereu ceva esenţial pentru mine, poate şi pentru că aşa m-au crescut  ai mei. Nu am fost eleva model, nu am avut niciodată 10 pe linie şi nici nu mi-am propus. Cum am spus, am ales să iau ce e mai bun din tot ceea ce am învăţat în şcoală, în facultate şi să înmagazinez totul pentru a mă forma şi a-mi găsi un drum professională. Facultatea este esenţială“, spune A.

Se poate mai mult? Desigur!

„Şcoala a fost importantă în contextul în care am ajuns să iubesc unele domenii care mă interesează şi acum, precum literatura, geografia, istoria, şi să am amintiri pe care le voi rememora cu plăcere de-a lungul anilor. La polul opus, programa şi lipsa profesorilor de calitate mi-au creat o repulsie nemărginită pentru sistemul românesc de educaţie, incluzând aici şi facultatea“, spune E.

Ca stil de viaţă, achiziţiile se fac surprinzător de prudent, generaţia  trecând de la ritmul fast-forward, la slow fashion, la alegeri etice care promovează modele de business sustenabil.

„Nu sunt neapărat o persoană care se orientează după branduri. Dacă vorbim de zona de încălţăminte/articole vestimentare sau alte accesorii, pot spune că mă orientez cât mai mult către produsele calitative, basic, astfel încât să îmi formez o garderobă pe care să nu fiu nevoită să o reînnoiesc la câteva luni pentru că s-a demodat. Cu toate astea, nu îmi lipsesc din garderobă Converşii, adidaşii sport  (Nike, Adidas) sau bocancii clasici. Atunci când mă gândesc să cumpăr un astfel de produs, mă uit întâi la calitate, la aspect şi la preţ. Le pun în balanţă şi apoi iau decizia, dar în niciun caz nu cumpăr respectivul produs doar pentru că aparţine unui anumit brand“, spune A.

E. este de aceeaşi părere.

„Nu mă dau în vânt după niciun brand. Când cumpăr ceva, mă uit ca respectivul produs/serviciu să fie de calitate şi să nu fie exagerat de scump.“ Iar C. spune că alege să cumpere produse care livrează sincer promisiunea de vânzări. „Mai mult, cred că ar trebui ca brandurile care sunt atente la impactul pe care îl au în comunităţile în care activează să aibă parte de vânzări mai mari, spre deosebire de cele care fac business fără să le pese cu adevărat de impactul pe care îl au, fie că vorbim de mediu, impact asupra angajaţilor, impact asupra clienţilor.“

Şi la bunurile de zi cu, cei din generaţia Z se dovedesc destul de cumpătaţi.

„Dacă am nevoie urgentă de produse alimentare, merg cu lista în magazin, pe care o fac cu câteva zile înainte, şi iau doar ce scrie acolo. La piaţă merg mai rar, pentru că nu am aproape de casă. Dacă am nevoie urgentă de un articol vestimentar, merg în mall, întru în maximum cinci magazine şi cumpăr, pentru că nu-mi place să pierd timpul. Altfel, dacă îmi doresc un produs îl pun pe lista de dorinţe şi aştept în medie o lună până să iau o decizie în privinţa lui, dar cel mai mult în decizia de cumpărare contează materialul şi de obicei aleg materiale naturale: bumbac, mătase, in. Apoi, dacă este peste bugetul meu, aştept până să intre la reducere şi în unele cazuri trec câteva luni sau mai bine de un an până să cumpăr un produs“, îşi expune F. strategia de shopping.

O altă surpriză este faptul că majoritatea au un plan pe termen lung, chiar unul de pensionare, aceste aspiraţii fiind însoţite de investiţii concrete în produse financiare.

„Am o asigurare de viaţă şi contribui la un lunar la un fond privat, căci îmi place prevenţia“, spune F.

„Da, am un plan de carieră care a fost gândit pe 3, 5 şi 10 ani. Obiectivele setate pentru fereastra de 3 ani le-am atins la timpul lor, însă odată cu pandemia n-am mai avut curaj să fac vreun plan fix cu care să mai pun presiune pe mine. Acum că mă gândesc la asta, poate e momentul să regândesc planul şi să mă reaşez pe traiectorie“, spune C.

Iar acest plan de carieră are şi un obiect concret.

„Până în 60 de ani vreau să mă pensionez. Poate chiar 55 dacă lucrurile merg bine“, precizează E. care vrea să plece din ţară şi care urmăreşte oportunităţile de carieră într-o companie mulţinaţională.

Unii au şi după pensionare un plan. 

„Nu voi vrea să stau acasă să mă bucur de pensie, îmi doresc să îmi deschid un mic business de care să mă ocup atunci“, mai spune M.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO