Companii

ZF Live. Adrian Criţ, directorul general al STB: Angajaţii STB nu ar avea de ce să intre în grevă. Salariul mediu net este de 1.000 de euro în companie şi un şofer câştigă în medie 5.400 de lei, adică 1.100 euro

Autor: Răzvan Botea

06.06.2023, 10:00 6314

La Paris, pe  geamul care-l desparte pe conducatorul autobuzului de restul pasagerilor este un afiş pe care scrie: „Pentru orice problemă, adresaţi-vă şoferului” La Bucureşti, încă există în unele autobuze pe a căror uşă despărţitoare scrie: Nu deranjaţi şoferul” La Paris, dacă nu ai bilet, îl poţi cumpăra de la şofer. La Bucureşti, au fost instalate în autobuze/tramvaie un fel de pos-uri, şi-ţi poţi plăti călătoria cu cardul bancar, doar că ele ori nu merg mereu, ori nu există. Controlorul stă liniştit pe băncuţă şi se uită la proştii care se învârt cu cardul în mână ca să-şi valideze călătoria şi ţuşti la ei: Biletul vă rog!

Zilele trecute, sindicatul STB a anunţat că se „solidarizează” cu greva profesorilor – ce or avea şoferii cu profesorii, e greu de spus. Din iulie, începe negocierea unor noi contracte colective la STB şi sindicaliştii spun că vor cere măriri de salarii, deşi, în medie, au peste 1.000 de euro salariul lunar.

Angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) nu ar avea motive să intre în grevă, este de părere  directorul general al STB Adrian Criţ. El a  vorbit la ZF Live despre situaţia actuală a STB, inclusiv nivelul salariilor sau investiţiile programate. Un şofer din STB câştigă, în medie, 5.400 de lei pe lună, adică 1.100 de euro. În aceeaşi vreme, salariul mediu net din companie se apropie de 1.000 de euro net pe lună.

„Eu cred că angajaţii noştri şi-au dat seama şi conştientizează faptul că beneficiază de nişte condiţii de bune. Au nişte salarii extraordinare comparativ cu alte categorii”, a răspuns Adrian Criţ, întrebat despre posibilitatea ca angajaţii STB să recurgă la grevă. Afirmaţiile au fost făcute la ZF Live, emisiune susţinută de Orange Business.

Compania are circa 10.000 de angajaţi în acest moment, dintre care peste jumătate sunt şoferi sau vatmani.

„Societatea de Transport Bucureşti în momentul de faţă are 9.930 de angajaţi. Mai mult de jumătate sunt conducători de tramvaie, troleibuze, autobuze, vehicule de intervenţie. Circa 2.000 de angajaţi se ocupă de mentenanţa parcului de vehicule. Circa 800 de angajaţi se ocupă de întreţinerea căilor de rulare. Mai avem aproximativ 600 de angajaţi care lucrează la uzina de reparaţii. Salariul mediu net pe luna aprilie a fost de 5.400 lei pentru conducătorii de vehicule”, a mai spus Adrian Criţ la ZF Live.

Circa 1.400 de vehicule ale STB sunt pe străzile din Bucureşti într-o zi lucrătoare, a explicat directorul general: „Dacă vorbim de parcul zilnic, practic avem circa 1.400 de vehicule de transport călători în traseu. Dacă aş evidenţia chiar ziua de astăzi (2 iunie – n. red), avem 269 de tramvaie, 140 de troleibuze şi 994 de troleibuze în traseu. Noi dimensionăm parcul în funcţie de solicitarea călătorilor.”

El a mai spus că anual se înregistrează circa 700 mil. călătorii la STB, adică peste 58 de mil. de călători lunar.

„Luând în considerare numărul de abonamente vândute, numărul de bilete, pot spune în momentul de faţă avem undeva în jur de 700 de milioane de călătorii pe an. La repartizăm această cifră la numărul de luni rezultă o cifră care se situează mult mai bine ca şi număr de călătorii faţă de ceea ce era în urmă.”

Utilizarea transportului în comun de suprafaţă a fost în creştere în 2022 inclusiv faţă de 2019, an de referinţă pentru companii care au fost afectate puternic de scăderea mobilităţii din pandemie.

„Facem o comparaţie tot timpul cu nivelul anului 2019, care a fost anul de dinainte de pandemie. Da, şi faţă de anul respectiv avem o creştere de circa 5%.”

 

Ce a mai spus Adrian Criţ la ZF Live:

Bugetul de investiţii pe acest an e situat undeva la 308 mil. lei, din care o componentă foarte mare este reorientată către modernizarea unor tramvaie.

Avem mai multe axe pe care le prioritizăm. Prima dintre ele e aducerea infrastructurii într-o stare care să creeze posibilitatea reducerii timpului de aşteptare în staţie, iar pe componenta de material rulant, achiziţionare a unor vehicule noi care să creeze costuri cât mai mici şi care să aduc pe satisfacţie din punct de vedere a calităţii transportului pentru cetăţenii care utilizează.

De asemenea, odată cu îmbunătăţirea infrastructurii şi a parcului de vehicule, ne dorim o creştere a numărului de călători astfel încât societatea să fie din punct de vedere economic cât mai bine situată pe piaţă.

Circulaţia cu tramvaiul este extraordinar de bine agreată de către utilizatori, în condiţiile în care beneficiază de benzi dedicate. De asemenea, pe tronsoanele unde s-au înfiinţat aceste benzi dedicate pentru transportul în comun, timpul de aşteptare în staţie se micşorează. Putem să respectăm programul de transport, călătorii sunt din ce în ce mai mulţumiţi şi pot să şi fac o estimare corectă atunci când pleacă la locul de muncă.

Există practic un proiect prin care staţiile din Bucureşti-Ilfov să fie dotate cu panouri de informare electronică.

Sunt anumite categorii profesionale care utilizează în masă transportul în comun. N-aş vrea să dau nume, dar există. Avem contracte cu companii care au cumpărat câteva mii de abonamente, companii din Bucureşti pentru angajaţii pe care îi au şi acest lucru e benefic atât pentru companiile respective, cât şi pentru angajaţi, respectiv pentru Societatea de Transport Bucureşti.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO