Companii

ZF Live. Attila Szabo, director general Ford România: Calitatea maşinilor de la Craiova este la acelaşi nivel sau chiar peste cel din Europa de Vest. Putem pune EcoSport lângă orice model premium. „Pentru 2019 suntem foarte optimişti în ceea ce priveşte producţia de la Craiova.“

Autor: Bogdan Alecu

19.10.2018, 00:07 2125

Uzina Ford de la Craiova res­pec­tă aceleaşi standarde de calitate ca oricare uzină a constructorului american din Europa şi chiar depăşeşte media acestora, explică Attila Szabo, direc­to­rul general al Ford România, astfel încât uzina din Bănie poate concura direct cu cea din Koln, unde Ford produce modelul de clasă mică Fiesta. 

„Noi avem standarde de calitate pe care Cra­io­va le depăşeşte. Putem pune un EcoSport lângă un automobil premium şi să demonstrăm că avem o calitate similară sau chiar peste. Românii vor să dovedească faptul că pot produce un automobil la o calitate peste cea întâlnită în Europa de Vest. Spre exemplu, uzina de motoare din Craiova – acum Craiova produce deja versiunea upgra­da­tă a motorului EcoBoost, în timp ce la Koln încă nu se produce deja aceasta. Aceste lucruri nu depind de costul cu forţa de muncă, ci de calitate, cunoştinţe“, a spus Attila Szabo în cadrul emisiunii de business ZF Live.

El a subliniat că pe plan local modelul se vinde de cel puţin zece ori mai bine decât în pe­rioada similară a anului trecut, când se co­mer­cializa generaţia anterioară produsă în India.

„Pentru 2019 suntem foarte optimişti în ceea ce priveşte producţia de la Craiova. În prezent cererea pentru EcoSport depăşeşte capacitatea de producţie a uzinei. Nu vorbim numai de România, ci şi de pieţele mari europene. În continuare ajustăm capacitatea de producţie pentru a face faţă comenzilor“, a spus directorul general al Ford România.

La nivelul lunii septembrie EcoSport a fost modelul Ford cu cele mai multe maşini noi înmatriculate, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înma­triculare a Vehiculelor (DRPCIV) şi singurul cu peste 100 de unităţi, vânzările sale fiind de trei ori mai mari decât cele ale Fiesta, modelul de clasă mică al americanilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO