Companii

ZF Live. Bianca Vlad, tax partner, Mazars. Prima jumătate de an a continuat trendul pozitiv de anul trecut, companiile au planuri de dezvoltare, dar sunt presate de foarte multe obligaţii de conformitate fiscală

Autor: Ramona Cornea

17.05.2023, 17:20 135

„Companiile sunt în dezvoltare, dar sunt un pic sub presiunea faptului că au de implementat destul de multe proiecte, implementarea dosarului standard pentru fiscalitate, aşa-numit SAF-T, unele dintre ele au de implementat e-factura sau e-transport“.

În prima jumătate de an, economia locală a continuat trendul pozitiv de la sfârşitul anului trecut, companiile locale au planuri de dezvoltare, dar sunt presate de foarte multe obligaţii de conformitate fiscală, este de părere Bianca Vlad, tax partner în cadrul companiei de taxe, audit şi consultanţă Mazars.

„Prima jumătate de an a continuat trendul de la sfârşitul anului trecut. Din punctul de vedere al businessurilor, companiile sunt în dezvoltare, au planuri de dezvoltare, sunt un pic sub presiunea faptului că au de implementat destul de multe proiecte, implementarea dosarului standard pentru fiscalitate, aşa-numit SAF-T, unele dintre ele au de implementat e-factura sau e-transport. Sunt foarte multe obligaţii din punctul de vedere al conformităţii, dar în general primul trimestru are un trend pozitiv“, a declarat ea în cadrul emisiunii de business ZF Live. 

În ceea ce priveşte diferenţa dintre aşteptările autorităţilor cu privire la încasările la buget şi cele reale din prima parte a anului, Bianca Vlad spune că nu putem vorbi încă despre o încetinire a economiei locale sau o stagnare. 

„Poate să fie şi un decalaj, acum depinde şi aşteptările cum au fost previzionate de ANAF. De obicei. Sfârşitul de an de obicei este în sus, toată lumea termină cu rezultatele cele mai bune. Primul trimestru poate să fie ca un fel de relaxare după sfârşitul anului trecut, dar cred că este prematur să vorbim despre o încetinire a economiei. Am observat că sunt la nivelul unor companii anumite proiecte în aşteptare, poate se aşteaptă în momentul potrivit, în special în ceea ce priveşte zona asta de achiziţii şi de investiţii ulterioare. Nu am observat ca o stagnare, ci mai degrabă o temporizare“, a explicat ea.

Despre impozitarea progresivă a salariilor, reprezentanta Mazars crede că înainte de a fi implementată o astfel de măsură este nevoie de o analiză a modului de impozitare din prezent şi a diferenţelor de impozitare dintre anumite tipuri de salariaţi.

„Înainte de a trece la o aşa-numită impozitare progresivă sau diferenţiată a veniturilor, întâi ar trebui făcut o analiză. Înainte de a merge spre o reformă în zona aceasta ar trebui să ne uităm şi să vedem că am zis că avem cotă unică de impozitare, dar ea nu mai e cotă unică, avem o cotă destul de diferenţiată la impozitare şi poate înainte de a trece la o cotă progresivă ar trebui să avem un acelaşi sistem de impozitare pentru toată lumea, indiferent de cum lucrează. Încă există diferenţiere între zona de angajaţi versus zona de freelancer şi altele.“

Un al doilea punct ar fi regândirea scutirilor existente în acest moment la nivel de impozit pe venit, afirmă ea.

„Dacă după aceste analize ajungem la concluzia că ar trebui să avem un impozit progresiv, atunci ar trebui un pic regândit cu totul pentru că el nu poate să fie progresiv pe salariu, el  ar trebui să fie un impozit pe progresiv pe toate veniturile pe care un om le obţine. Un impozit progresiv vine la pachet întotdeauna cu anumite deduceri şi vine cu o limitare a nivelului de contribuţii la sănătate şi la contribuţiile pentru pensii, care, la acest moment, cel puţin pentru salariaţi, în România sunt nelimitate. Avem un impozit de 47%, adică nu putem spune că zona asta este slab impozitată.“

În 2032 şi 2025 nu vom avea o reformă în zona aceasta, spune Bianca Vlad, care este de părere că oamenii se aşteaptă ca începând cu 2025 acest sistem de impozitare al indivizilor să se modifice.

„Ar trebui făcută un pic o analiză înainte şi nu neapărat luat o decizie de moment şi de impuls numai ca să ajustăm anumite minusuri în colectare. Impozitul progresiv este un sistem mai complex, el funcţionează în alte state, dar funcţionează pentru toate veniturile pe care le obţine un individ şi nu numai că veniturile din salarii. Un sistem nou, pentru a fi eficient, în primul rând trebuie să fie uşor de implementat şi uşor de administrat şi să aibă puţine portiţe de scăpare. Dacă introducem în sistem numai o zonă, atunci în timp lumea se va reorienta spre alte forme de cooperare“, a concluzionat reprezentanta Mazars.

 
 
 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO